Românii sunt oameni muncitori și talentați. Această propoziție simplă și desprinsă, parcă, dintr-o carte scrisă în limba de lemn a perioadei ceaușiste sper să vă surprindă și să vă pună pe gânduri. Adică nu sunt românii leneși și hoți, așa cum ne-am creat un renume în anii de după aderarea la UE? Am terminat de curând un modul din Școala IAA, instituție de învățământ dedicată industriei de marketing și comunicare. Nu mică mi-a fost bucuria să constat că am drept colegi niște oameni minunați. Inteligenți, cu inițiativă, cu multe idei și, mai ales, cu dorința de a face lucrurile să funcționeze mai bine. Sunt convins că acești profesioniști își vor face treaba în continuare, cu rezultate spectaculoase. Dar de ce nu se văd ei și în rezultatele economice?

Tot la o școală (o alta), am învățat despre bucla dublă de control. Pe scurt, era introdusă ideea că trebuie să ajustăm nu doar performanța față de țintele propuse, ci și țintele în funcție de performanța de care suntem capabili. Cu alte cuvinte, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Cam așa am ajuns să evaluăm ceea ce se întâmplă în mediul economic de pe la noi, cu două unități de măsură diferite în funcție de „patronul“ instituției. În mediul privat incompetenții sunt - mai devreme sau mai târziu - scuipați afară de un sistem ce are anticorpi naturali împotriva prostiei și relei-voințe. În cel de stat, însă, criteriul de bază în evaluarea succesului este cel din Evul Mediu: relațiile de rudenie. Nimic nu face mai bine la afaceri decât două-trei botezuri bine cântărite, niște nași aleși cu grijă sau o căsătorie (la nevoie, și un divorț) pusă în slujba bunăstării. Rudenia de sânge, cea prin alianță și „frățiile de cruce“ sunt la ordinea zilei într-un organism care nu numai că nu dă semne de boală, ci chiar prosperă. Drept studiu de caz să luăm o situație proaspătă ca mirosul de pastă de dinți