Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un singur ajutor de urgenţă acordat anul acesta

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 2 mai 2013 ·

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vrancea a făcut, pe parcursul acestui an, o singură propunere de acordare de ajutor de urgenţă din bugetul de stat, care a fost aprobată de primarul localităţii de domiciliu a solicitantului, în cazul un vrâncean suferind de o boală gravă. Propunerea urmează a fi transmisă Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în vederea analizării şi înaintării către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. „Propunerea acestui ajutor de urgenţă din bugetul de stat s-a făcut în temeiul prevederilor articolului 28 alin.(1) din Legea nr. 416/2001 pentru situaţia deosebită datorată stării de sănătate a solicitantului”, a precizat Cătălin Pogorevici, purtătorul de cuvânt al AJPIS.

Anul trecut, alte două persoane au beneficiat de un astfel de ajutor. Potrivit celor declarate de Cătălin Pogorevici, pentru aceste două solicitări instituţia a efectuat anchete sociale şi „a apreciat că familiile/persoanele pentru care s-au făcut cererile se aflau într-adevăr în situaţii care impuneau solicitarea unui ajutor de urgenţă din bugetul de stat şi a propus, în fiecare dintre cazuri, un ajutor în cuantum de 7000 lei. Primul caz este din Vîrteşcoiu, locuinţa familiei şi un grajd fiind distruse complet de un incendiu. AJPIS Vrancea a transmis propunerea privind acordarea unui ajutor de urgenţă în cuantum de 7.000 lei, ajutorul fiind aprobat de Guvern în cuantumul propus de noi. Al doilea caz este din oraşul Panciu, într-o familie monoparentală, unde copilul cu handicap locomotor avea probleme de sănătate deosebit de grave, probleme ce necesitau achiziţionarea de dispozitive medicale foarte costisitoare în raport cu veniturile insuficiente ale familiei. Ajutorul acordat acestuia a fost aprobat tot în cuantum de 7000 lei. Ambele ajutoare au fost virate în conturile deschise la unităţi ban

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 25 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 23 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 47 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 36 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°