Neînţelegerea. Intru în librărie. În centrul Bucureştiului. Un radio comercial emite tare tot ce (nu)vrei: muzică, poante, anunţuri comerciale. Iau o carte din raft, încerc să văd dacă mă interesează. Nu pot. Mă uit în jur. Cîţiva clienţi sunt şi ei cu o carte în mână. Mai încerc odată. Nu merge.

Neînţelegerea. Intru în librărie. În centrul Bucureştiului. Un radio comercial emite tare tot ce (nu)vrei: muzică, poante, anunţuri comerciale. Iau o carte din raft, încerc să văd dacă mă interesează. Nu pot. Mă uit în jur. Cîţiva clienţi sunt şi ei cu o carte în mână. Mai încerc odată. Nu merge. Mă uit după librăreasă, o văd, merg spre ea şi o rog să dea mai încet radioul, că suntem, totuşi, în librărie. “Păi, e pentru ambient, domnu’!” “Doamnă, ăsta nu e ambient, e radio comercial.” S-a uitat la mine ca la un tâmpit: adică, e pentru voi, să vă simţiţi bine.

Să nu se plictisească. Aşa crede doamna, ca şi orice şofer de taxi, ca şi managementul clinicilor unde pe hol un ecran varsă antene, protv-uri, suleimani magnifici şi alte posturi tv comerciale, ca şi localuri şi alte spaţii: oriunde, totul e pentru “ambient”. Am întrebat la o astfel de clinică medicală: de ce în sălile de aşteptare, lîngă cabinetele medicilor, sunt ecrane fixate pe cîte un post comercial? “Să nu se plictisească oamenii cât aşteaptă!” Foarte tare! Adică oamenii vin la distracţie, nu pentru că au vreo suferinţă, nu pentru că vin la analize. Le dăm ce pot vedea şi-acasă. În spaţiul medical în loc să vezi ceva util pentru educaţia ta medicală, vreun documentar, măcar un promo la servicii, produse medicale, vezi posturi comerciale. Da, dar ca să ai parte de aşa ceva, e nevoie de o televiziune cu circuit intern, unde să fie difuzate astfel de programe. Asta înseamnă investiţii. Nu le facem. Mai bine le dăm televizor. Să nu se plictisească!

Ambientul care tâmpeşte. Cu gura adesea căsc