Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa „Nadia Comăneci“ la Oneşti

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 2 mai 2013 ·

Fundaţia Nadia Comăneci şi Clubul Sportiv Municipal Oneşti au organizat prima ediţie a „Cupei Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, în Sala Polivalentă din Oneşti, la competiţie participând 70 de sportive de la cele mai mari cluburi de gimnastică din ţară, respectiv speranţe ale acestei discipline, mici performere de categoria a IV-a ( nivel 1 + 2 – junioare mici).

Acţiunea a avut şi menirea de a marca 40 de ani de activitate a clubului CSM Oneşti, o grupare care de-a lungul existenţei sale a dat României numeroşi campioni naţionali, dar şi olimpici, mondiali sau europeni. „Cred că nu este suficient doar să faci performanţă într-un anumit domeniu. Important este să ajuţi tinerele generaţii să facă la rândul lor performanţă, să îţi calce pe urme, chiar să te depaşească, dacă este posibil. De aceea, sper ca prin această competiţie să oferim un şi mai mare imbold micilor gimnaste să continue să muncească şi să se dedice acestui sport minunat, pentru că numai prin dăruire şi implicare totală poţi avea rezultate excepţionale”, a declarat Nadia Comăneci, preşedinte fondator al Fundaţiei ce îi poartă numele.

Fundaţia Nadia Comăneci şi Clubul Sportiv Municipal Oneşti au organizat prima ediţie a „Cupei Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, în Sala Polivalentă din Oneşti, la competiţie participând 70 de sportive de la cele mai mari cluburi de gimnastică din ţară, respectiv speranţe ale acestei discipline, mici performere de categoria a IV-a ( nivel 1 + 2 – junioare mici).

Acţiunea a avut şi menirea de a marca 40 de ani de activitate a clubului CSM Oneşti, o grupare care de-a lungul existenţei sale a dat României numeroşi campioni naţionali, dar şi olimpici, mondiali sau europeni. „Cred că nu este suficient doar să faci performanţă într-un anumit domeniu. Important este să ajuţi tinerele generaţii să facă la rândul lor p

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 28 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 26 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 50 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 39 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°