Mai multe focuri de armă au fost trase de poliţiătii de frontieră, înspre maşina unor contrabandişti de ţigări care au abandonat autoturismul, iar unul dintre ei, pentru a scăpa, s-a urcat într-un copac.
Deşi era întuneric, toată acţiunea petrecându-se în noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii au reusit să-l depisteze pe fugarul cocoţat în copac, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte din dotare.
Potrivit unui comunicat, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei au observat, aproape de miezul nopţii, un autoturism marca Subaru Legacy care se îndrepta de la frontiera de stat spre interior.
Oamenii legii i-au cerut şoferului să oprească, însa acesta a calcat şi mai tare pedala de acceleraţie cand a observat maşina poliţiştilor de frontieră.
Aceştia din urmă au tras nu mai puţin de şase focuri de avertisment în plan vertical, însă persoana de la volanul maşinii suspecte nu a oprit.
Dupa aproximativ jumătate de kilometru, poliţiştii de frontieră au găsit maşina pe care o urmăreau abandonată, iar in interior mai multe colete ce conţineau ţigări de provenienţa ucraineană.
Poliţistii au reuşit să reţină două persoane, identificate în zonă, una dintre ele fiind cea găsită ascunsă în copac.
În maşina suspecţilor au fost numărate 8.990 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 90.000 lei.
„Cei doi bărbaţi, cu vârste de 26 respectiv 36 ani, cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Suceava, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor, precizându-se că autoturismul suspecţilor a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Izvoarele Sucevei până la finalizarea cercetărilor.
Mai multe focuri de armă au fost trase de poliţiă