Tamponare cu dosar penal
În ziua de 1 mai, în jurul orei 11.27, în satul Siliştea, comuna Români, pe DJ 158, a avut loc o tamponare în care au fost implicate două autoturisme, în urma căreia au rezultat doar pagube materiale. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că Marius C., de 26 de ani, din Târgu Jiu, care conducea un autoturism, pe DJ 158, în satul Siliştea, nu a adaptat viteza la intrarea într-o curbă, a depăşit axul drumului şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Gheorghe I., de 57 de ani, din Buhuşi, care circula regulamentar. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că Marius C. avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Pozitiv la alcooltest
În ziua de 30 aprilie, în jurul orei 10.10, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Roman l-a depistat în trafic pe Vasile C., de 42 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, având o îmbibaţie alcoolică de 0,41 mg/l în aerul expirat. Conducătorului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Vindea petarde în bâlci
Miercuri, 1 mai, în jurul orei 13.00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna, în timp ce executau măsuri de ordine la bâlciul organizat cu ocazia Sfântului Iosif Muncitorul, din satul Buruieneşti, comuna Doljeşti, l-au depistat pe Stelian S., de 32 de ani, din comuna Boghicea, care deţinea şi comercializa 21 de cutii cu petarde şi 70 de bucăţi de petarde cu două focuri, fără a deţine documente legale de provenienţă. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi efectuare de operaţiuni cu materiale explozibile, fără drept.
Cu căruţa în pod
În ziua de 30 aprilie, în jurul orei 13.30, pe DJ 201