Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul, cu ochii pe demiterea vice-lui Ignat

Publicat in Ceahlaul, vineri 3 mai 2013 ·

Procedurile prin care actualul vicepreşedinte al CJ Neamţ, Andrei Ignat ar trebui demis din funcţie şi exclus din legislativ sunt supervizate de prefectul George Lazăr. Fost liberal, prefectul a primit oficial de la conducerea PNL o informare că au fost depuse toate documentele la Consiliul Judeţean în acest sens. De aceea, George Lazăr a declarat că aşteaptă să vadă cum se vor derula lucrurile după care va decide dacă au fost încălcate, sau nu, procedurile legale. ”Am primit o adresă de la PNL, o informare că domnul Andrei Ignat a fost exclus din partidul sub umbrela căruia a candidat şi a fost ales vicepreşedinte la CJ Neamţ. Totodată am fost informaţi că PNL a făcut demersuri către CJ Neamţ pentru că dumnealui a fost exclus. Procedura legală aparţine Consiliului Judeţean, să pună pe ordinea de zi a şedinţei proiectul, să vacanteze postul, să propună un alt consilier judeţean de pe lista USL şi să fie validat, după care probabil va fi ales un nou vicepreşedinte. Noi nu avem pârghii în acest sens. Din câte am înţeles este depus un proiect la Consiliul Judeţean. Dacă sunt încălcări ale dispoziţiilor legale, Prefectura poate interveni doar pe temei de legalitate. Dar să ajungem acolo”, a declarat prefectul George Lazăr. Şi Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ a confirmat că a fost depus un proiect de hotărâre prin care se solicită la următoarea şedinţă a legislativului constatarea încetării mandatului de consilier judeţean a lui Andrei Ignat, şi implicit vacantarea postului de vicepreşedinte al CJ Neamţ. La prima vedere, totul pare simplu. Consilierii iau act de această vacantare, este validat supleantul de pe lista de consilieri a USL şi poate fi propus oricare dintre consilieri pentru funcţia de vicepreşedinte. Rămâne de văzut ce vor hotărî consilierii pentru că au existat situaţii altfel decât cele prezentate mai sus. Pe de altă parte, liberalii solicită ca po

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima dezbatere prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Euronews la Universitatea Politehnica

HotNews acum 42 minute
Postul de televiziune Euronews a anunțat, miercuri, că organizează joi, 8 mai, prima dezbatere dintre prezidențiabilii George Simion și Nicușor Dan. Alte două dezbateri dintre cei doi contracandidați au fost anunțate de către Digi24 și TVR. „Joi, 8

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Tulcea! Un autocar implicat în accident în apropiere de Niculițel

Ziua Constanta acum 38 minute
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 7 mai 2025 în județul Tulcea. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate un autocar și un autotren. În autocar se aflau aproximativ 20 de persoane. Din primele informații autocarul a fost acroșat de semir

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 3 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum o ora
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Mai multe persoane rănite la Tokyo, într-un atac cu cuţitul la metrou. Un bărbat arestat

News.ro acum 15 minute
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Tokyo într-un atac cu cuţitul, iar presa locală scrie că poliţia a arestat un bărbat, relatează AFP. Circulaţia pe o linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată după atac, potrivit postului N

Reprezentant BNR, despre presiunea pe cursul valutar. „Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile”

Adevarul acum 21 minute
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), avertizează asupra riscurilor economice din țara noastră în contextul instabilității politice, care s-au suprapus peste probleme precum deficitul bugetar mare.

Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de mine privind priorităţile pentru viitorul buget multianual al UE / Este important să continuăm să beneficiem de fonduri europene

G4Media acum o ora
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă, miercuri, că Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de el, privind priorităţile pentru viitorul Buget multianual al UE, în care a propus o creştere adecvată a bugetului multianual al Un

Claudiu Cazacu, XTB: Mari retaileri precum Shein şi Temu vizează Europa, după blocajul din SUA. Bătrânul continent devine noul teren al competiţiei globale

Ziarul Financiar acum 35 minute
Europa ar putea deveni noul teren central de înfruntare al marilor retaileri „izgoniţi” de barierele comerciale impuse de SUA, iar în condiţiile în care taxele vamale ridică semne de întrebare pentru viabilitatea modelului lor de business, retaileri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°