Consilierul ministerial Avram Gal a făcut o bucurie în sânul a circa 30 de familii de nevoiaşi din Câmpia Turzii. El a sacrificat mai mulţi miei, pe care apoi i-a oferit celor nevoiaşi, în preajma sărbătorilor pascale.
"Nu cred că am făcut ceva deosebit. Am făcut ceea ce cred că ar face orice bun creştin, atunci când are posibilitatea şi când vede familii care au nevoie de un sprijin, pentru a întâmpina sărbătorile pascale cu mai multă bucurie în case. Am făcut acest gest şi în anii precedenţi, dar de data aceasta m-am dus personal să dau cadourile, pentru că în anii trecuţi am fost foarte ocupat şi n-am reuşit să-mi fac timp. Nici nu vă pot spune câtă bucurie am văzut la acei oameni! De asta m-am decis ca, de la anul, împreună cu oamenii de afaceri din Partidul Conservator Câmpia Turzii, dar şi cu alţi oameni de afaceri, nu neapărat implicaţi politic sau nu neapărat conservatori, să facem o acţiune mai mare de acest gen, în preajma sărbătorilor pascale, astfel încât numărul celor nevoiaşi, care primesc un ajutor pentru a-şi petrece sărbătorile cum se cuvine, să fie mai mare", a precizat Avram Gal.
Consilierul ministerial Avram Gal a făcut o bucurie în sânul a circa 30 de familii de nevoiaşi din Câmpia Turzii. El a sacrificat mai mulţi miei, pe care apoi i-a oferit celor nevoiaşi, în preajma sărbătorilor pascale.
"Nu cred că am făcut ceva deosebit. Am făcut ceea ce cred că ar face orice bun creştin, atunci când are posibilitatea şi când vede familii care au nevoie de un sprijin, pentru a întâmpina sărbătorile pascale cu mai multă bucurie în case. Am făcut acest gest şi în anii precedenţi, dar de data aceasta m-am dus personal să dau cadourile, pentru că în anii trecuţi am fost foarte ocupat şi n-am reuşit să-mi fac timp. Nici nu vă pot spune câtă bucurie am văzut la acei oameni! De asta m-am decis ca, de la anul, împreună cu oameni