Cei trei indivizi reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia că au introdus pe piaţă mii de euro falsificaţi, în bancnote din cupiură de 50 și 100 de euro, şi-au recunoscut faptele, iar în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, la solicitarea lor, rudele învinuiţilor au mai adus alţi 1.250 de euro contrafăcuţi.
Ieri, cei trei suspecţi, Gheorghiţă Stănescu (28 de ani), din comuna Bosanci, Nicanor Stănescu (24 de ani), din Vereşti, şi Dorel Stănescu (31 de ani), din comuna Salcea, au fost duşi de procurori în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii au decis să-i lase în libertate, luând faţă de ei interdicţia de a părăsi localităţile de domiciliu.
Cei trei suspecţi, se arată într-un comunicat al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, „au deținut și pus în circulație pe raza județului Suceava, în perioada martie-aprilie 2013, suma de 1.150 de euro în bancnote contrafăcute din cupiură de 50 și 100 de euro, înșelând un număr de trei persoane de la care au achiziționat bunuri sau la care au făcut schimb valutar”.
Surse apropiate anchetatorilor mărturisesc că există indicii că afacerile cu euro falşi ale celor trei se derulau de mai multă vreme, necunoscându-se cu exactitate câte bancnote contrafăcute au mai fost introduse în circulaţie.
Din câte se pare, euro falşi erau procuraţi de undeva de prin Botoşani, fiind contrafăcuţi în afara României, cel mai probabil Italia.
Cei trei indivizi reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia că au introdus pe piaţă mii de euro falsificaţi, în bancnote din cupiură de 50 și 100 de euro, şi-au recunoscut faptele, iar în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, la solicitarea lor, rudele învinuiţilor au mai adus alţi 1.250 de euro contrafăcuţi.
Ieri, cei trei suspecţi, Gheorghiţă Stănescu (28 d