Benone Lazăr susţine că oficialii celor de la Pandurii l-au păcălit în 2010 să semneze un contract fără valoare, în urma căruia a pierdut câteva sute de mii de euro. Totul a făcut parte din „Afacerea Cardoso“, numele de cod găsit de Lazăr şi Marin Condescu
ProSport explică modul în care jucători precum Chiricheş, Pintilii sau Nistor au ajuns de la Curtea de Argeş la Pandurii
Un scurt remember. Finalul campionatului 2009 – 2010 găsea Internaţional Curtea de Argeş pe locul 12 în Liga I. Pandurii, în schimb, termina la două puncte sub linia retrogradării şi se îndrepta spre eşalonul secund. Benone Lazăr, finanţatorul argeşenilor, voia să renunţe la echipă, în timp ce Marin Condescu, boss-ul de la Târgu Jiu, căuta o soluţie să-şi salveze formaţia.
„Nu ştiam încotro s-o apuc“, începe Lazăr să povestească despre ultimele sale momente ca investitor în fotbalul românesc. „Am văzut că nu pot să fac nimic cu Piteştiul, care era opţiunea numărul unu. Am văzut că nu pot să fac nimic cu ăştia de la Mioveni, ei fiind varianta a doua... am vorbit şi cu Săgeata Năvodari şi Ceahlăul. În fine. Marin Condescu era mereu interesat şi am vorbit cu el
„El a vrut să mă testeze. Gargară!“
Tranzacţia care prindea uşor-uşor contur a primit şi un nume de cod: „I-am zis, în glumă, «Afacerea Cardoso»“. „Apoi ne-am întâlnit. Eu am venit cu armata de oameni, avocaţi, tot tacâmul să facem actele. De unde să faci actele, că Marin venise cu gargară. I-am zis să mergem la mine acasă, că eu acolo mă încarc cu energie, şi să discutăm concret. L-am văzut că vrea să mă păcălească. Mi-am şi zis «Ăsta îmi dă bani de mă enervează».“, explică omul de afaceri primii paşi ai afacer