Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cununie politico-economico-religioasă cu efecte pe termen lung. Cum funcţionează filiera Nichita-Fenechiu-Dascălu-PF Daniel la Iaşi

Publicat in Adevarul, vineri 3 mai 2013 ·

Edilul-şef al Iaşiului, Gheorghe Nichita, se încăpăţânează să stea aproape de "cele sfinte" cu cheltuieli astronomice făcute din bugetul public pentru Biserică. Printre lăcaşele de cult favorizate sunt cele păstorite de liberalul Relu Fenechiu sau de omul de afaceri Iulian Dascălu, cununat în 2007 de însuşi Prea Fericitul Daniel, un susţinător fervent al controversatului proiect imobiliar Palas.

Recent, municipalitatea ieşeană a anunţat că 28 de unităţi de cult din oraş au fost finanţate, anul recut, cu 1,34 de milioane de lei, din taxele şi impozitele încasate de la contribuabili. Printre parohiile alese să primească bani de la buget se numără şi ctitoria ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.

Biserica, ridicată în cartierul de vile al liberalului, din zona rezidenţială Bucium, a primit de la Primăria Iaşi, în 2012, o „atenţie” de 20.000 de lei. Practic, a fost dublată suma pe care preotul paroh al Bisericii cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul“ susţine că o încasează într-un an de la cele 150 de familii care locuiesc acum în cartier.

Construcţia bisericii a început în 2008, iar grosul investiţiilor de până acum, de 1,5 milioane de lei, au fost asigurate chiar de către Guvernul condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu. Lucrările la biserică au stagnat în ultimii ani, însă schelele au reapărut pe construcţie, odată cu venirea primăverii.

„Sf. treime”: Dascălu, Nichita şi PF Daniel

Pe lista celor mai consistente finanţări făcute de Primăria Iaşi pentru lăcaşurile de cult se numără şi Biserica „Sf. Iulian din Tars”, ridicată în mijlocul campusului studenţesc Tudor Vladimirescu, în imediata vecinătate a centrului comercial Iulius Mall. Biserica a primit, în 2012, 100.000 de lei din bugetul Iaşiului.

Construcţia acestui lăcaş de cult a început în 2004, în urma unei donaţii consistente, de peste 1 milion de lei, asigu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°