Mai întâi o constatare neutră: corupţia e soră bună cu anticorupţia, amândouă producând pagube imense. După unii analişti, de peste 40% din PIB. Chiar dacă prima s-a născut cu vreo câţiva ani înaintea celei de-a doua, au nevoie una de alta ca de aer: cu cât se strofocă mai mult anticorupţia în mass-media, cu atât corupţia se simte mai la adăpost.

Dacă analizăm cu atenţie comportamentul lor, observăm că ambele prăduiesc bugetele publice: corupţia îşi însuşeşte cu de la sine putere uneori mai mult decât poate duce, în timp ce anticorupţia îşi însuşeşte uneori mai numeroase fonduri decât surata ei, dar o face cu acte legale. Nu poţi explica altfel creşterile semnificative de bugete ale DNA, ANI şi ale multelor comisii şi oficii de luptă anticorupţie, antifraudă, antispălare de bani, anticonflicte de interese…

Moare anticorupţia?

De ceva vreme însă, se întâmplă ceva cu anticorupţia. Pe când era ministru al justiţiei Monica Macovei, anticorupţia a fost pusă să se dueleze la televizor cu surata ei. Atât de departe săreau scânteile, tocmai până la Bruxelles, încât îţi venea să crezi că de mâine nu vom mai auzi de corupţie. Abia lunile trecute am înţeles rostul bătăliei publice între cele două surori gemene: ca să poată scoate cât mai mulţi bani din vistierie, anticorupţia avea nevoie de o percepţie publică viguroasă a corupţiei.

A nu se înţelege greşit că doar percepţia a fost viguroasă, iar corupţia nu. Fiindcă de pe vremea mai sus-zisului ministru şi până azi, cele două surori au luat mereu în greutate, ba chiar şi în înălţime. Dar să trecem de la literatură la fapte.

Armata îşi schimbă comandanţii şi strategia

După desemnările de la vârfurile Parchetelor, fiind vorba mai cu seamă de Laura Codruţa Kovesi, anticorupţia mediatică s-a feştelit cu totul. Nici bine n-a intrat în dosarul de numire trimis la CSM de