Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetarea care ne arată că putem să avem o viaţă mai lungă

Publicat in Adevarul, joi 2 mai 2013 ·

O echipă de neurocercetători a declarat că secretul unei vieţi mai lungi stă în creierul nostru. Ei au făcut numeroase teste de laborator pe şoareci, care au arătat că, dacă pornesc sau opresc un anumit drum al conexiunilor creierului, aceştia îmbătrânesc mult mai greu.

Donsheng Cai, de la Institutul de Medicină Albert Einstein, care este unul dintre cercetătorii studiului, declară pentru „BusinessInsider“:„Dacă activăm această pistă în hypothalamus, accelerăm îmbătrânirea“.

„Dacă inhibăm această pistă, putem să încetinim procesul îmbătrânirii. Mai multe teste au arătat că acest lucru la o creştere a duratei vieţii de peste 20 la sută, ceea ce e destul de remarcabil.“

Cercetătorii s-au concentrat pe hyperthalamus pentru că se află în regiunea creierului responsabilă pentru creştere şi metabolism, doi factori care pot schimba modul în care noi îmbătrânim.

Cai crede că chimicalele din creier asociate cu boli legate de vârstă, cum ar fi cancerul sau sindromurile metabolice, ar putea juca un mare rol în procesul de îmbătrânire. Acesta menţionează:

„Procesul de îmbătrânire în sine nu este o boală, dar este un factor de risc pentru multe boli. Este mai mult ca o bază pentru dezvoltarea multor boli epidemice, cum ar fi diabetul sau disfuncţiile neurodegenerative.“

În testele cu şoareci, cercetătorii au experimentat cu un complex de proteine care se ocupă cu inflamarea în hypothalamus, pe nume NF-kB. Inflamarea reprezină o reacţie exagerată a sistemului nostru imunitar care răspunde la stres. Inflamarea poate ajuta la vindecarea bolilor, dar prea multă poate fi periculoasă.

Cercetătorul de la Harvard, David Sinclair, a declarat pentru „Nature News“ că aceasta este „o mare descoperire în cercetarea procesului de îmbătrânire“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 23 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 23 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 23 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°