Beneficiarii Centrului de zi și ai Cantinei sociale din cadrul Fundației “Episcop Melchisedec” din Roman au primit ajutoare constând din alimente, în vederea sărbătoririi creștinește a sărbătorilor pascale.
“Prin sprijinul și implicarea directă a Presfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, cu ajutorul partenerilor noștri – Asociația «Sfântul Gheorghe» din Roman și a domnului Vasile Balcan, directorul Marsat Roman -, am reușit și în acest an să-i bucurăm pe cei care beneficiază de serviciile sociale oferite în mod gratuit de către Fundația «Episcop Melchisedec Ștefănescu».
Acțiunea a avut loc cu gândul de a le ameliora viața, nu numai printr-un bun prilej creștin și de înălțare sufletească, dar și pentru a le fi alături la sărbătoarea Învierii Domnului, prin oferirea de alimente”, a declarat Bogdan Gherasimescu, directorul Fundației “Episcop Melchisedec Ștefănescu”.
Partenerii implicați în acest proiect de ajutorare a familiilor aflate în dificultate au reușit să ofere, pentru 58 de familii din Roman, 150 de pachete consistente cu alimente, din care nu au lipsit dulciurile tradiționale de Paște.
Beneficiarii Centrului de zi și ai Cantinei sociale din cadrul Fundației “Episcop Melchisedec” din Roman au primit ajutoare constând din alimente, în vederea sărbătoririi creștinește a sărbătorilor pascale.
“Prin sprijinul și implicarea directă a Presfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, cu ajutorul partenerilor noștri – Asociația «Sfântul Gheorghe» din Roman și a domnului Vasile Balcan, directorul Marsat Roman -, am reușit și în acest an să-i bucurăm pe cei care beneficiază de serviciile sociale oferite în mod gratuit de către Fundația «Episcop Melchisedec Ștefănescu».
Acțiunea a avut loc cu gândul de a le ameliora viața, nu numai printr-un bun prilej creștin și de înălțare sufletească, dar și pentru a l