Tradiţiile legate de sărbătoarea Învierii Domnului încep odată cu Floriile, şi se termină în prima sâmbătă de după Paşti, cu „Paştele Blajinilor”.
Sărbătoarea începe din sâmbăta Floriilor, când în satele Mărginimii Sibiului copiii ies pe străzi îmbrăcaţi în straine populare, merg împreună cu preoţii şi localnicii şi culeg ramuri de sălcii, le aduc apoi la biserică şi, după sfinţire, la cimitir. Nuielele sfinţite ajung şi în casele oamenilor, unde se păstrează pentru a aduce belşug.
„Există credinţa că ramurile de la Florii aduc rodire şi belşug oriunde ar fi aşezate – în grădini, pe ogoare, în livezi, în staule, coteţe, stupi. Crengile de răchită sau de salcie aduse de la biserică se păstrează la icoane ori sub streşinile caselor şi se aprind când trebuie alungaţi norii aducători de grindină. Tinerele fete culeg diferite flori şi rămurele de măr înflorit pentru a fi ferite de rele şi iubite de feciori”, explică Mirela Creţu, muzeograf în cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra.
Ouă încondeiate cu simboluri, mâncate cu tot cu coajă
În Săptămâna Mare, se zugrăvesc casele şi se curăţă curţile şi livezile. În unele zone se păstrează încă obiceiul încondeierii ouălor.
„Dacă multe dintre ouăle încondeiate astăzi au doar roluri estetice, trebuie subliniat faptul că ele, altădată, erau destinate exclusiv consumului. Se pare că iniţial erau mâncate cu tot cu coajă. Faptul nu este câtuşi de puţin surprinzător, dacă avem în vedere simbolurile magice înfăţişate pe ouă, destinate ca şi în cazul colacilor de la Crăciun sau Anul Nou, să asigure îndeplinirea unor idealuri. Astfel, plugarului i se dăruiau ouă pe care figurau unelte gospodăreşti (fierul plugului, hârleţul, grebla, rariţa), păstorului cele ce priveau îndeletnicirea sa (cârja ciobanului, coarnele berbecului, ocolul), gospodina se bucura de cele pe care