Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răuță, înainte de deplasarea de la Arad: „Nu avem nimic de pierdut, orice punct e un bonus pentru noi”

Publicat in Glasul Aradului, joi 2 mai 2013 ·

Unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui FC Argeș revine pe teren cu „Bătrâna Doamnă” după două etape de absență cauzate de probleme medicale. Cel mai probabil, Alexandru Răuță va evolua pe banda dreaptă de defensivei, însă piteșteanul nu știe la ce să se aștepte de la adversarul de joi. „Întâlnim o echipă care are fluctuații de formă. Azi joacă bine, mâine prost, nici nu știi cum să-i iei. Dar, dacă noi ne facem jocul nostru și mergem cu încredere, nu o să avem probleme să scoatem un rezultat bun. Nu avem nimic de pierdut, suntem dezinvolți și orice punct e un bonus pentru noi de acum înainte. Nici nu mai știm de când nu am câștigat în deplasare, dar – poate – vom sparge acum ghinionul”, a precizat fostul internațional de juniori al lui FC Argeș.

Alin Popa, un alt fotbalist important al „alb-violeților” crede că „Bătrâna Doamnă” va trage cu dinții de o victorie joi seara. „Ne așteaptă meci destul de greu, mai ales că UTA a pierdut ultima partidă. Joacă acasă, vrea să câștige, dar mergem cu încredere, mobilizați. Cert este că nu mai avem voie să cădem pe finalurile de meci. Apoi, ne dorim și noi o victorie în deplasare, iar speranțe avem din moment ce împotriva echipelor de sus ne mobilizăm mai bine”, a spus mijlocașul de bandă dreaptă al Argeșului.

Unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui FC Argeș revine pe teren cu „Bătrâna Doamnă” după două etape de absență cauzate de probleme medicale. Cel mai probabil, Alexandru Răuță va evolua pe banda dreaptă de defensivei, însă piteșteanul nu știe la ce să se aștepte de la adversarul de joi. „Întâlnim o echipă care are fluctuații de formă. Azi joacă bine, mâine prost, nici nu știi cum să-i iei. Dar, dacă noi ne facem jocul nostru și mergem cu încredere, nu o să avem probleme să scoatem un rezultat bun. Nu avem nimic de pierdut, suntem dezinvolți și orice punct e un bonus pentru noi de acum înai

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 8 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat

Mediafax acum 11 ore
Unitatea europeană de îmbuteliere a gigantului Coca-Cola a anunţat luni că a ordonat o retragere majoră a Coca-Cola, Sprite, Fanta şi a altor băuturi în mai multe ţări după ce controalele au identificat niveluri ridicate de clorat. Retragerea se r

Crin Antonescu: Una din marile probleme ale României, acum, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată/ Nu înţeleg de ce preşedintele nu exercită mai vizibil aceste prerogative

News.ro acum 8 ore
Crin Antonescu remarcă faptul că România nu este reprezentată, în această perioadă, la unele reuniuni formale sau informale extrem de importante pe plan extern. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că nu înţelege de ce acesta ”nu ex

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°