Rugbyştii şi reprezentanţii echipei de rugby masculin a Universităţii Cluj sunt încrezători înaintea meciului cu CSM Baia-Mare, programat mâine, vineri, de la ora 17, pe Cluj Arena. Tinerii până în 18 ani au acces gratuit, pe baza carnetului de elev.
"Întâlnim o echipă puternică, dar noi rebuie să credem în şansa noastră. Trebuie să intrăm pe teren să dăm totul. Chiar dacă avem mulţi accidentaţi, vom intra primii 15 şi ne vom juca şansa până la capăt", a declarat Răzvan Ailenei, principalul marcator al Universităţii Cluj în actuala ediţie de campionat şi unul din marcatorii Super Ligii (40 de puncte), care şi-a început cariera la o echipă din Baia-Mare,
Lorin Cantor, managerul Universităţii Cluj a făcut un apel la suporteri să vină în număr cât mai mare pentru a o susţine pe "U" în meciul cu Baia-Mare.
Înaintea meciului de vineri Universitatea Cluj este pe locul 6 în clasamentul Super Ligii, cu 5 puncte, în timp ce echipa din Baia-Mare este lider, cu 24 de puncte, unul mai mult decât RCMUV Timişoara.
În tur CSM Baia Mare a învins Universitatea Cluj cu 58-11.
Preţul biletelor este de 10 lei, la Tribuna II, respectiv 40 de lei la Tribuna VIP. Tinerii cu vârsta până îân 18 ani au acces gratuit, pe baza carnetului de elev.