Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hănescu e în sferturi în Portugalia

Publicat in Brasovul Tau, joi 2 mai 2013 ·

Tenismanul Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat în sferturi de finală la Openul Portugaliei, turneu dotat cu premii în valoare totală de 470.000 de euro. Hănescu l-a învins, în turul doi, cu scorul de 7-6 (7-2), 6-4, după o oră şi 30 de minute, pe francezul Benoit Paire, cap de serie numărul 6 şi poziţia 32 în ierarhia mondială. În sferturile de finală, Victor Hănescu îl va întâlni pe spaniolul David Ferrer, principalul favorit al competiţiei şi locul 4 ATP. Pentru calificarea în sferturile de finală ale Openului Portugaliei, Victor Hănescu va primi 45 de puncte ATP şi un cec în valoare de 12.040 de euro.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 5 şi locul 26 WTA, a ratat calificarea în sferturile de finală ale Openului Portugaliei, turneu dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Cîrstea a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-1, 6-2, după o oră şi cinci minute, de Kaia Kanepi din Estonia, poziţia 40 în ierarhia mondială şi câştigătoarea de anul trecut a Openului Portugaliei. Pentru performanţa reuşită la Openul Portugaliei, Sorana Cîrstea va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.500 de euro.

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 49 WTA, a ratat calificarea în sferturile de finală ale Openului Portugaliei, turneu dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Niculescu a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 29 de minute, de Elena Vesnina (Rusia), cap de serie numărul 7 şi poziţia 28 în ierarhia mondială. Pentru performanţa reuşită la Openul Portugaliei, Monica Niculescu va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.500 de euro.

Tenismanul Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat în sferturi de finală la Openul Portugaliei, turneu dotat cu premii în valoare totală de 470.000 de euro. Hănescu l-a învins, în turul doi, cu scorul de 7-6 (7-2), 6-4,

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, întâlnire cu Mark Zuckerberg la Mar-a-Lago. Despre ce au vorbit cei doi. Șeful Meta „a fost foarte clar”

HotNews acum o ora
Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu Mark Zuckerberg, la reședința Mar-a-Lago. Întâlnirea a fost confirmată de reprezentanţii celor doi și a avut ca scop îmbunătățirea relației șefului Meta cu președintele ales, potrivit The New York Times. Zucke

Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii, faţă de un proiect de lege prin care vor fi substituiţi în circuitul pacientului de către fiziokinetoterapeuţi care primesc dreptul de decizie în actul

Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial - studiu

News.ro acum 4 ore
Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial, majoritatea fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu, publicat joi în The Lancet, care acoperă perioada 2000-201

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Percheziții la două persoane bănuite a fi introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, retragând ulterior lei „buni”

HotNews acum o ora
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) , împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității organizate – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de mo

CSAT se reunește joi la Palatul Cotroceni. Analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale, pe agendă

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, de la ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află „analiza unor posibile

(P) Votul din 1 decembrie este despre continuarea plafonării la energie, pentru a bloca planurile celor care vor triplarea facturilor

News.ro acum 13 ore
Deciziile politice din următoarea perioadă vor influenţa direct nivelul de trai al cetăţenilor. Fără PSD la guvernare, liberalizarea pieţei de energie şi eliminarea măsurilor de plafonare ar putea duce la creşteri dramatice de până de trei ori mai m

Se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Legendele și controversele despre cum s-a sfârșit viața "Sfântului Ardealului"

Ziare.com acum 2 ore
Joi, 28 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Prislop, locul unde este înmormântat călugărul, a devenit de-a lungul anilor un loc de p

Calendar ortodox, joi, 28 noiembrie 2024. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Ştefan cel Nou. Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut ş

Arabia Saudită ar putea să se alăture proiectului avionului de luptă GCAP, al Italiei, Marii Britanii şi Japoniei

News.ro acum 4 ore
Parteneriatul dintre Italia, Marea Britanie şi Japonia pentru dezvoltarea unui avion de luptă de ultimă generaţie, în cadrul programului Global Combat Air Programme (GCAP), ar putea fi extins pentru a include şi Arabia Saudită, a declarat miercuri m

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

0°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°