Peste 9.500 de tineri fermieri au semnat contracte de finanţare pentru instalare în mediul rural, în valoare de 211,6 milioane euro, suma reprezentând aproape 64% din fondurile europene, în sumă de 331,8 milioane euro, alocate acestei măsuri.
Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), sumele plătite efectiv fermierilor pentru instalarea în mediul rural, până la data de 18 aprilie 2013, au ajuns la 153,6 milioane de euro, respectiv 72,5% din fondurile contractate.
Măsura 112 'Instalarea tinerilor fermieri' din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 a beneficiat de şapte sesiuni de depunere, cu o valoare cumulată de 460,2 milioane euro. În cadrul acestor sesiuni au fost depuse 22.494 de proiecte, în valoare totală de 630,1 milioane euro, o sumă de aproape două ori mai mare decât fondurile europene alocate acestei măsuri (331,8 milioane euro).
Până la data de 18 aprilie 2013, din totalul proiectelor depuse au fost selectate 12.455 de proiecte, în valoare de 310,2 milioane euro, iar proiectele contractate au ajuns la 9.521, în cuantum de 211,6 milioane euro (63,78% din alocare).
Cea de-a şaptea sesiune de depunere, şi ultima pe această măsură, cu o valoare de 120,9 milioane euro s-a desfăşurat în perioada 1 iunie - 6 iulie 2012, în cadrul căreia au fost depuse un număr de 7.974 de proiecte în cuanmtum de 272,4 milioane euro. La data de 11 aprilie 2013, a fost publicat pe site-ul APDRP raportul de selecţie parţial pentru sesiunea de proiecte derulată în intervalul menţionat, fiind selectate 2.695 de proiecte în valoare de 92 milioane euro.
Pe măsura 112, tinerii fermieri sub 40 de ani care se instalau în mediul rural beneficiau de o finanţare de 40.000 de euro.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, la finele lunii aprilie, c