Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pavel Kasai, inspector sef ITM: Anul acesta la o firma din 10 am gasit cel putin o persoana care lucra la negru.

Publicat in Opinia Timisoarei, joi 2 mai 2013 ·

TIMISOARA. Noul director al Inspectoratului Terirorial de Munca Timis, Pavel Kasai vorbeste, intr-un interviu, despre munca la negru, despre renuntarea la cartile de munca, dar si despre problemele cu care se confrunta institutia sa.

- Domnule Kasai ati ajuns inspector sef la ITM dupa niste adevarate peripetii. Prima data v-au picat la examenul scris. Abia la a doua incercare ati luat examenul. La momentul respectiv ati declarat ca a fost nedreapt rezultatul examenului. A avut cineva ceva cu dumneavoastra? Nu a vrut cineva sa ajungeti aici?

- Nu stiu ce sa zic… Eu am fost foarte bine pregatit din punct de vedere teoretic. Cunosteam foarte bine legislatia muncii. Eu cred ca am facut o lucrare bine cotata. Eu nu am reusit sa redau cuvant cu cuvant asa cum am inteles ca s-ar fi pretins, dar am scris esenta legislatiei in cuvintele mele in lucrare. Dar am fost depunctat. Am luat totusi al doilea concurs unde m-am pregatit mai bine si drept dovada am reusit sa iau acest examen.

-De ce v-ati dorit neaparat aceasta functie? Ca poate cineva s-ar fi descurajat dupa primul esec…

- Asa este… Eu sunt un luptator si nu am vrut sa cedez. Mi-am dat seama ca erau interese destul de mari pentru acest post foarte important in Ministerul Muncii. Eu am mai lucrat in Ministerul Muncii, am fost director la Agentia de Ocupare a Fortei de Munca. Mi-am dorit acest post pentru ca aici la ITM sunt lucruri mai concrete, ai mai multa legatura cu piata muncii. Eu sunt un om de actiune si cred ca aici pot sa fiu mult mai activ si mai eficient. Imi place mult munca de teren, imi place sa merg sa constat, sa indrum si sa ajut…

-Dar la un moment dat vi se promisese si un pot de ministru secretar de stat…

-Dupa primul examen, cand m-au cazut, membrii biroului permanent judetean al PSD au fost un pic nedumeriti, stiind ca m-am pregatit, mai ales ca am fost si

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°