Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean: „ UDMR şi PP DD sunt anexe ale Puterii”

Publicat in Mesagerul de BN, joi 2 mai 2013 ·

Preşedintele PDL B-N, deputatul Ioan Oltean, spune că PP-DD şi UDMR nu reprezintă opoziţia reală, de aceea premierul Victor Ponta spune mereu că discută cu acestea şi nu cu democrat-liberalii. -AA+A

Ioan Oltean: „ UDMR şi PP DD sunt anexe ale Puterii” "Strategia lui e de a minimaliza principalul partid de opoziţie, pentru că nu putem vorbi că PP-DD e partid de opoziţie, şi cu atât mai puţin UDMR. Astea sunt anexe ale Puterii, într-un fel sau altul, care la comandă executa exact acelaşi gen de politică pe care îl face Puterea”, spune Ioan Oltean.

El a mai arătat faptul că atât UDMR dar şi PP DD s-au asociat foarte rar în a susţine acţiunile politice ale PDL: „ Ponta nu are niciun interes să creeze o dificultate în comunicarea lui cu aceste formaţiuni politice. El ştie că PDL nu va fi sluga lui niciodată. Noi ne vedem de treaba noastră, nu cred că trebuie să facem un caz din asta", a spus liderul democrat-liberal bistriţean.

Reamintim faptul că premierul Victor Ponta a spus că îşi va asuma răspunderea în Parlament pe legea regionalizarii "numai dacă există un acord al tuturor fortelor politice. Adică, dacă există un acord aşa cum a fost la legea privind restituirea proprietăţilor cu UDMR şi cu cei aflaţi în opoziţie, PP-DD, pentru că PDL nu există şi n-am ce acord să am cu ei". Şeful Guvernului a procedat la fel şi în cazul asumării răspunderii pe legea retrocedărilor.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 2 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 13 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Maia Sandu a vizitat zone afectate de pene de curent şi dă vina pe Gazprom. Kremlinul spune că Moldova şi Ucraina sunt responsabile pentru criza energetică din Transnistria. Răspunsul Chişinăului

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat joi zone afectate de pene de curent şi a dat vina pe gigantul rus Gazprom pentru criza energetică care afectează regiunea separatistă pro-rusă Transnistria. De la Moscova, purtătorul de cuvânt al

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°