Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barca şi Kiel s-au evitat în semifinalele Ligii Campionilor. Show la tragerea la sorţi de la Koln, o bilă a fost desfăcută cu termosul

Publicat in Pro Sport, joi 2 mai 2013 ·

Sorţii au decis astăzi meciurile semifinale ale Ligii Campionilor, ce se vor disputa pe 1 iunie, la Koln, în cadrul unui "Final 4". Principalele favorite, THW Kiel şi FC Barcelona, s-au evitat în semifinale, astfel că sunt toate şansele ca aceste formaţii să joace pentru trofeu o zi mai târziu. THW Kiel va înfrunta Hamburg, în timp ce Barca va întâlni pe Kielce.

Kiel - Hamburg

THW Kiel se află la a treia prezenţă în "Final 4", fiind de altfel şi deţinătoarea en-titre a trofeului Champions League. De altfel, gruparea germană a jucat cinci din ultimele şase finale ale Ligii Campionilor, trei fiind câştigate. În 2010, Kiel a câştigat finala în faţa echipei FC Barcelona, pe care o poate înfrunta şi în acest sezon pentru trofeu. În respectiva confruntare s-a înregistrat cel mai mare număr de goluri într-un meci, disputat într-o finală: 70 (scor 36-34).

THW Kiel a fost astăzi şi protagonista unui moment haios la tragerea la sorţi. În momentul în care a fost extrasă din urnă, bila nu a fost putut fi desfăcută decât după aproximativ două minute. După o încercare de a deschide capacul de plastic cu pumnul, timp în care s-a solicitat şi un ciocan (!), bileţelul cu THW Kiel a fost scos la "suprafaţă" cu ajutorul unui termos de cafea.

De partea cealaltă, Hamburg se află la a doua prezenţă într-un "Final 4". Nemţii se află la a patra semifinală de Champions League din ultimii şase ani, însă nu a reuşit niciodată să treacă de această fază. Hamburg este şi singura formaţie din cele patru care nu şi-a asigurat încă locul în viitoarea ediţie a Champions League, fiind pe locul 5 în întrecerea internă. Mai mult, Hamburg a ajuns în "Final 4" după ce a intrat în competiţie într-un turneu de calificare. În faza grupelor a accces după ce a bătut cu emoţii echipa franceză St. Raphael, la care activează şi românul Rareş Fortuneanu (n.r. trei goluri în partidac r

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 56 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 25 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 29 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°