Iconiţe şi prăjiturele. Aşa crede ÎnaltPreasfinţia Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, că pot fi atraşi, dar mai ales păstraţi copiii în biserică. Asta pentru că la dulcea vârstă a jocului şi naivităţii, există puţină înţelegere a profundelor sensuri ale credinţei, dar mult loc pentru călăuzirea pe calea cea dreaptă. În anii de slujire în Grecia, ÎPS Ciprian a învăţat nu doar despre istoria bisericească, ci şi despre viitorul bisericesc, despre înnoire şi dinamizare, cele două direcţii pe care le recomandă tuturor preoţilor din ţinuturile Buzăului şi Vrancei. La fiecare schimbare a păstorului, fie că este preotul simplu dintr-un sat uitat de lume, dar nu de Dumnezeu, fie că este vorba despre Arhiepiscop sau de Patriarh, credincioşii îşi pun în el toate speranţele. Speră să fie cel care să-i îndepărteze de păcat şi să-i apropie de Hristos, uitând uneori că păstorul este şi el doar un om.
Ce v-a determinat ca monah să înaintaţi în „carieră“? Aţi ajuns arhiepiscop, nu aţi rămas într-o mănăstire...
„În biserică nu vorbim de carieră, chiar dacă pare aşa privită din exterior. Este o chemare permanentă la slujire. Eu am îmbrăţişat viaţa monahală, dar atunci când am luat decizia, mă gândisem să mă retrag la Mănăstirea Crasna, dar m-au trimis la studii pentru că terminasem facultatea cu rezultate foarte bune şi biserica are nevoie să pregătească mulţi oameni care să-i fie de folos. După ce am terminat, eu m-am pus la dispoziţia Patriarhului Teoctist. Putea să spună: te întorci la mănăstire. Preafericitul a optat să mă reţină la Administraţia Patriarhală. Eu nu am făcut altceva decât să fac ascultare. Nu poţi să-ţi depui candidatura pentru ceva pe care îl urmăreşti, îl ţinteşti cu mult timp înainte.
Aş putea să dau aici o mărturie despre mine pe care puţini o vor c
