Puțini sunt cei care își mai amintesc anii în care Europa era devorată de pasiunile naționaliste, care au dat naștere la acțiuni pline de ură. Vecinii se ridicau împotriova vecinilor cu arma, doar pentru că unii făceau parte dintr-o etnie. Holocaustul a rămas astăzi subiect de documentare, de studiu sau coșmar pentru cei care au trăit acele zile.

Timișoreanul Andrei Gidali se numără printre evreii care au avut noroc să se nască la câţiva zeci de kilometri de „Transilvania de Nord”, zonă pe care România a fost forţată să o cedeze Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Miile de evrei din această zonă au avut o singură soartă – moartea, iar cei din România au fost aspru pedepsiţi. Indiferent de profesia pe care o aveau, toţi evreii din România au fost nevoiţi să îşi dea demisia de la locul de muncă şi puşi la muncă forţată.

Andrei Gidali este din Deva, judeţul Hunedoara, şi avea doar doisprezece ani când a simţit urmările legislaţiei care prevedea eliminarea evreilor din societate. Bărbatul de 85 de ani îşi aminteşte ca şi cum ar fi fost ieri momentul în care se afla la şcoală „şi o profesoară a început să strige catalogul, a văzut că sunt evreu, mi-a spus să plec acasă şi să nu mă mai întorc. Tot în anul 1940, tatăl meu, care era şef de unitate la o fabrică în care se produceau maşini de cusut, a fost forţat să îşi dea demisia şi trimis la muncă forţată la zeci de kilometri depărtare de casă, la drumuri şi poduri”.

Din acel moment, băiatul a trebuit să se maturizeze forţat pentru că de el depindeau soarta mamei şi surorii lui. La muncă forţată a fost supus şi Andrei. Dimineaţa, la ora 05.00 era nevoit ca împreună cu alţi băieţi de vârsta lui să măture străzile Devei, să adune frunzele căzute pe jos, toamna, sau să adune zăpada şi să spargă gheaţa, iarna. „Nu primeam niciun ban pentru această muncă, nimeni nu te întreba dac