În sezonul estival care tocmai a început se va înregistra cea mai intensă activitate solară, iar nivelul radiaţiilor ultraviolete va fi mai mare decât în anii precedenţi. Expunerea la soare trebuie făcută cu prudenţă, atenţionează medicii.
Acesta este ultimul an din ciclul solar actual (cu numărul 24), o variaţie periodică a activităţii şi a radiaţiei solare. Estimările făcute de specialiştii de la NASA arată că 2013 va fi anul cu cea mai intensă activitate solară din acest ciclu, iar vârful se va înregistra în luna august.
Dincolo de aurorele boreale spectaculoase pe care le creează, erupţiile solare pot să producă efecte nedorite. Există riscul ca ele să schimbe temperatura globală, să influenţeze câmpul magnetic al Pământului şi să dea peste cap comunicaţiile, dar şi să crească nivelul de radiaţii ultraviolete. Exploziile solare scad cu câteva procente stratul de ozon din stratosferă, care ar trebui să absoarbă radiaţiile ultraviolete (UV). Prin urmare, când nivelul de ozon este mai redus, o concentraţie mai mare de radiaţii UV ajunge pe suprafaţa Pământului.
Medicii avertizează că expunerea la soare fără protecţie este cu atât mai periculoasă în sezonul estival care tocmai a început. Nu există creme de plajă care să blocheze în totalitate radiaţiile ultraviolete (nici chiar hainele nu ne protejează decât în proporţie de 80%), dar produsele existente pe piaţă sunt suficient de bune pentru prevenirea cancerului de piele. Factorul de protecţie solară al cremelor de plajă variază de la 2 la 50+, iar el trebuie ales în funcţie de fototipul pielii (vezi tabel).
Fotoprotecţie maximă pentru roşcaţi
Creme cu FPS 50+ ar trebui să folosească mai ales persoanele blonde, roşcate ori şatene, cu ochi verzi sau albaştri. Bronzarea este posibilă chiar şi după aplicarea acestor creme, dar ea se face într-un timp mai îndelungat. Pe măsură ce pielea se b