Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea Drumului Crucii, Lupeni-Straja, a fãcut încojurul lumii / ”Dispare fiara, iar soarele-ti trimite o razã!”

Publicat in Cronica Vaii Jiului, vineri 3 mai 2013 ·

Drumului Crucii de la Lupeni-Straja s-a nãscut ca urmare a unei povesti incredibile, confirmatã stiintific… ”Acolo se stie din vechile cãrti cã a fost o groapã comunã a celor cãzuti la datorie si cã nu si-ar gãsi linistea. Emil Pãrãu a fost sfãtuit sã ridice o cruce mare, sus, în munte, iar pe drumul cãtre munte sã construiascã 9 troite, cifrã care întoarsã este 6, semnul „fiarei”…

Ileana Berki, din Vulcan, cunoscutã ca o interpretã, o compozitoare si o textierã mai aparte, ne-a dãruit o piesã muzicalã de mare voaloare care este apreciatã în întreaga lume. ”Drumul Crucii”, pe versurile si muzica Ilenei Berki, a strãbãtut continentele ajungând si la Festivalul International de la San Remo. Cu vocea sa curatã-cristal Ileana a impresionat profund pentru cã melodia se bazeazã pe întâmplãri adevãrate, ce par ireale, socante, care au avut loc în Straja-Lupeni. Mai precis, coincidente multiple, semne, fapte pe care preoti, istorici si cercetãtori le-au luat în serios atunci când acestea au fost prezentate, cu dovezi, de cãtre Emil Ilie Pãrãu, din Lupeni, cel care a însufletit Valea, judetul si chiar tara prin organizarea de manifestãri de suflet, spirit si culturã. Ileana Berki a compus si compune piese muzicale bazate pe întâmplãri si povesti de viatã adevãrate. Fiind în cãutare de ”subiecte”, într-o sâmbãtã a anului 1997 a gãsit într-un colt, pe atunci, al micii cabane Montana pe sotii Pãrãu. Din vorbã în vorbã, acestia i-au povestit cum au ajuns ca la Lupeni sã organizeze Drumul Crucii în Vinerea Mare a Pastelui, cum s-a ridicat Crucea mare, de sus, din munte si ulterior cum s-a construit Schitul Straja.

Lupi care au sfâsiat tatã si fiu, acelesi umbre ca niste stafii…

”Piesa Drumul Crucii este estenta unei povesti incredibile si totusi atât de normalã dacã ne raportãm la divinitate. Eram în cãutare de subiecte si mergînd cu autobuzul spre Lupeni, am

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 32 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident grav în judeţul Sibiu. Un copil a murit

Ziarul Financiar acum 18 minute
Un copil de şase ani a murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu. În accident au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc duminică. ISU Sibiu anunţă că un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere şi un echipaj SAJ au int

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 40 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 5 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°