Cei care merg zilele acestea la biserică pentru spovedanie vor auzi pe preot rugîndu-se pentru iertarea lor, invocînd în faţa lui Dumnezeu rugăciunea lui Manase („Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, Care prin prorocul Tău Natan ai dăruit lui David, cel ce s-a pocăit, iertare pentru păcatele lui şi ai primit rugăciunea lui Manase pentru pocăinţa lui, însuţi şi pe robul Tău acesta..., care se căieşte de păcatele ce a făcut, primeşte-l cu ştiuta Ta iubire de oameni, trecîndu-i cu vederea toate cele făcute de dînsul, Cel ce ierţi nedreptăţile şi treci peste fărădelegi.“ – s.m.)

DE ACELASI AUTOR O constituţie fără iluzii Cum ar fi trebuit apărat dl Ouatu de geopolitică Se clatină civilizaţia contractului! Dor de Macedonski Preotul vorbeşte despre regele Manase, care a domnit peste Iudeea, vreme de 55 de ani, cam cu şapte secole înainte de Christos. Din sursele care ne stau la dispoziţie reiese că Manase a fost un rege contradictoriu. În vremea lui, economia regatului mergea destul de bine, negoţul prospera, recoltele erau bune şi schimburile comerciale cu vecinii erau din ce în ce mai profitabile. În acelaşi timp, însă, Manase a zăpăcit complet minţile celor pe care îi conducea, devenind liderul unei sminteli colective antologice din vremurile Vechiului Testament. Manase a condus, cu mînă sigură, poporul întreg pe drumul depărtării de Dumnezeu, guvernînd, totuşi, bine treburile generale ale statului. Nebunia ieşirii poporului condus de Manase de sub cuvîntul lui Dumnezeu a înregistrat toate păcatele cu putinţă: a înflorit idolatria, Manase se ruga la soare, la lună şi la stele, au reapărut altarele pentru Baal, templul s-a umplut de puzderie de altare mai mici sau mai mari pentru diferiţi zei, Manase ghicea viitorul, practica spiritismul, se înconjura de vrăjitori, chema spiritele morţilor şi a ajuns chiar să-şi îngroape de vii doi fii, într-un ritual înspăimîntăto