De câteva săptămâni colind drumurile țării mai ceva decât Klaus Johannis. De mult am învățat că în România nu ai nicio siguranță la drum. Când te grăbești, te întâlnești cu gropi și benzi închise circulației. Iar când se lărgește drumul și se înseninează afară, ies polițiștii în drum ca familiile duminica la iarbă verde.
Însă de un lucru poți fi sigur. În fiecare parcare de tir, de la cele mai matinale ore ale zilei, îți fac cu mâna domnișoare pe care cu greu le-ai putea numi așa. Tot timpul mi-a plăcut conceptul de prostituate. Din cauza vârstei mele mici, încă nu am avut ocazia să le cunosc, dar existența lor mă face să muncesc și să economisesc. Știu că în economie se spune că banii au valoare atât timp cât poți să cumperi aur cu ei. Eu n-am înțeles niciodată atracția oamenilor pentru aur, mie mi se pare că banii au valoare atât timp cât poți să cumperi sex cu ei. Dacă meseria lor este cea mai veche din lume înseamnă că ele au fost prevestitoarele capitalismului.
Dar, oricât de benefică este existenţa lor pentru societate, nu pot să neg aspectele dizgrațioase ale tabloului. Problema de data aceasta se află la prostituate. Se îngrijesc de imaginea lor cum s-a îngrijit Mutu de talentul lui de fotbalist. Ele au nevoie, pe lângă un pește, și de un consilier de imagine. Nici măcar nu trebuie să-l plătească, sigur găsesc un ONG-ist care vrea să schimbe aspectul parcărilor din România.
La câteva sfaturi m-aș arunca și eu. În primul rând, ținuta lor trebuie să fie la fel de incitantă ca a unei studente din Regie ieşite în Princess. Puțină discreție nu strică, n-o să le confunde nimeni cu o doamnă respectabilă care merge pe jos de la Sebeș la Alba-Iulia. Dincolo de aspect, munca lor ar fi mult mai ușoară dacă ar lucra și la imagine. Un cont pe rețelele de socializare, numere de telefon prin benzinării sau, măcar, un număr de pager. Ceva care să arate că
