Crescătorii de ovine din Transilvania susţin că cea mai bună rasă de miei de Paşte e Suffolk. Cu toate acestea, fermierii sunt dezavantajaţi deoarece preţurile sunt unitare.
Fermierii din Transilvania susţin că rasa de oi Suffolk are cea mai multă carne. Preţul este acelaşi cu al celorlalte rase puse în vânzare de Paşti.
„Cea mai bună pentru carne e Suffolk, o rasă pe care au creat-o nemţii. Are antricot ca la porcul de carne, spate mai lat, pulpe şi piept. În plus nu are atâta grăsime şi nu miroase a oaie", a explicat pentru ZIUA de CLUJ Ioan Moga, proprietar a peste 800 de oi în Rădeşti, lângă Aiud. Fermierul susţine că un miel Suffolk de o lună jumătate are cel puţin 5 kilograme mai multă carne decât Ţurcana.
„Sporul de creştere e mai mare. Un miel de o lună jumătate e mai mare cu cel puţin 5 kilograme decât Ţurcanele. Apoi, nu are atâta scăzământ. La un miel de 16 kiliograme rămâi cu maxim 7 kilograme de carne, pe când la Suffolk ai cel puţin 10 kilograme", arată Moga.
În topul celor mai bune rase de carne se situează, potrivit fermierilor, Suffolk, Ţigaie şi Ţurcană. "Cea mai bună rasă de carne e cap negru german, care se găseşte mai greu, dar şi Ţurcana e ok. La noi aici, în zona Clujului, Ţurcana e cea mai căutată, pentru că sunt puţini cei care au rase de oi de carne. La preţ e tot acolo. Costă între 25 şi 28 lei kilogramul tăiat şi 12 lei kilogramul pe cap viu", a arătat Ionuţ Traian, crescător de oi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj.
Potrivit crescătorilor de ovine, Suffolk, Ţigaie şi Ţurcană sunt şi cele mai răspândite rase din ţară. „La Aiud dacă mergi cu Suffolk la vânzare eşti înconjurat, pe când la ceilalţi lumea mai şchioapătă. La Ţigaie e laptele mai bun, e o diferenţă ca între laptele de vacă şi cel de bivoliţă, dar la noi, la şes nu merge", arată Moga.
La rândul său, Alexand