Această zi este cunoscută în tradiția populară drept Joimăriţa sau Joimărica, un personaj întâlnit doar în mitologia românească. Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoşilor, dar treptat a devenit un personaj justiţiar, ce luptă împotriva lenei. Ea este patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor. Locuieşte în munţi şi apare sub aspectul unor roţi de fum, foc şi sub forma unei femei voinice şi slute. De asemenea, credinţa este că, în această zi, morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, când se fac împărţeli de plecare a sufletelor. În acest răstimp, se aşează pe streaşina casei ori în curţi, pe scaune aşezate special, ca să se odihnească. În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart între neamuri şi la săraci pâine, varză, mazăre, fasole, cartofi, pe care le pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. Se face un colac lung, numit uitata, care se dă pentru morţii uitaţi. Se duc femeile la tămâiat şi aruncă două căldări de apă pe mormânt; după aceea merg la gârlă şi aruncă nouă căldări cu apă pe iarbă verde. Apoi mai duc apă de pomană pe la femeile neputincioase. Se spune din popor că borşul făcut în această zi nu se strică tot anul. Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante produse: cozonacii cu mac şi nucă, pasca şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Tot astăzi se vopsesc ouăle.

Această zi este cunoscută în tradiția populară drept Joimăriţa sau Joimărica, un personaj întâlnit doar în mitologia românească. Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoşilor, dar treptat a devenit un personaj justiţiar, ce luptă împotriva lenei. Ea este patroana torsului şi a ţesutului, care sup