Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezident Ex îşi lansează vineri, la Timişoara, primul album: "Alpha"

Publicat in Adevarul, joi 2 mai 2013 ·

Trupa din care face parte şi Ovidiu "Kempes" Ioncu, fostul solist al trupei Cargo, va veni cu noul disc şi cu un concert în clubul Daos, vineri seara, de la ora 21.00.

Trupă tânără, însă formată din muzicieni cu experienţă, Rezident Ex s-a lansat în 2012, cu câteva concerte de succes în toată ţara. Acum, proiectul iniţiat de Tavi Iepan scoate pe piaţă albumul "Alpha", care cu siguranţă va fi pe plac amatorilor de rock românesc. Discul conţine piesele pe care Tavi Iepan le-a compus pentru Cargo, înainte de a emigra în Germania, dar şi o piesă nouă, „Catedrala sufletului”, compusă special pentru vocea lui "Kempes".

Pentru început, rockerii au ales să lanseze albumul în trei oraşe: Bucureşti, Timişoara şi Arad. Arad pentru că este oraşul natal al lui "Kempes", Timişoara pentru că majoritatea membrilor trupei sunt de aici, iar Bucureşti pentru că acolo formaţia are deja mulţi fani, atraşi de numele muzicienilor care o compun.

Concertul din Bucureşti a avut loc deja, pe 1 mai. La Timişoara, lansarea are loc vineri seara, de la ora 21.00, în clubul Daos, iar la Arad în clubul Flex, de Înviere. Intrarea la concert constă în achiziţionarea albumului "Alpha", care costă 30 de lei.

Citeşte şi:

VIDEO Rezident Ex, o trupă care respiră aerul şi istoria rockului timişorean

FOTO Kempes în formă maximă la primul concert cu Rezident Ex, de Ziua Timişoarei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum 47 minute
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 10 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Lasconi, atac de tip ateu la adresa lui IPS Teodosie: „reprezintă coloana rusă din România”

NapocaNews acum 9 ore
Habarnare de religie dar își dp cu părerea. Elena Lasconi, primarul Municipiului Câmpulung și candidat la șefia USR, l-a criticat dur pe pe ÎPS Teodosie, luni, 24 iunie, după afirmațiile legate de femeile abuzate de bărbați, spunând despre acesta că

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 11 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Caraş-Severin: Trei tineri arestaţi pentru tentativă de omor / Au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş

News.ro acum 9 ore
Trei tineri au fost arestaţi pentru tentativă de omor, fiind acuzaţi că au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş. ”Astăzi, 24 iunie, 3 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, din Caransebeş, au fost arestaţi preventiv

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°