Acest interviu a fost cîştigat la tombolă. La petrecerea de 20 de ani a revistei noastre (care a avut loc în februarie), unul dintre premiile la tombolă a fost „un interviu în Dilema veche“. Cînd l-am anunţat, de pe scenă, nu a venit nimeni să-l revendice. Ulterior, un domn discret şi elegant m-a abordat zîmbind, mi-a arătat numărul de tombolă şi mi-a spus „sînt cîştigătorul interviului“. Domnul se numeşte Mihai Moroiu. Este director de programe la Fulbright Romania. Dar îi cunosc de multă vreme numele, de pe pagina de gardă a unor cărţi foarte bune: a tradus mult, de la Texte esenţiale de Marshall McLuhan, la romanele lui Julian Barnes, de la Lexiconul inutilităţii de Alexander von Schonburg, la Lit Kit de Sandra Newman. Discreţia, eleganţa, stilul rafinat şi zîmbetul deschis au fost tot timpul prezente pe parcursul discuţiei noastre. De fapt, interviul l-am cîştigat eu. Şi Dilema veche, desigur.

Cum citiţi Dilema?

Dilema este singura gazetă pe hîrtie pe care o mai cumpăr – deşi citesc din plin ziare şi ştiri pe Internet; prefer foşnetul hîrtiei, iar cititul Dilemei este tabietul meu de weekend. O citesc de mult, iar în ultima vreme, observ o anumită schimbare de tendinţă. Dar cred că aceasta este una dintre marile calităţi ale revistei: oferă puncte de vedere diverse şi fiecare îşi ia ce vrea din ea. Trebuie lăsată o cale deschisă celor tineri şi viitorului; în plus, ne face bine şi nouă, celor trecuţi de o vîrstă, să ne ţinem la curent cu ce mai este nou în cultură, în politică şi în alte domenii.

De ce „tabiet“? Dilema veche este o lectură de tabiet?

În momentul în care ai un serviciu şi mai faci şi alte lucruri pe deasupra, vrei să-ţi oferi şi cîteva momente doar pentru tine. În primul rînd, pentru mine, Dilema veche este o fereastră deschisă către lumea din jur şi este o alternativă la consumul (sau neconsumul, în cazul meu) de tele