De ce însă în Anglia? Sînt spaniolii și italienii mai mulțumiți de presa și polticienii locali? Evident, nu. Lumea politică italiană e demult discreditată la ea acasă, iar politicienii spanioli nu au nici un motiv să se bazeze pe simpatie publică. Reacția engleză vine și din alte surse. Frica de români și bulgari e mult mai ușor de trezit în Anglia, dacă atinge nervul anti-european sau anti-continental al lumii britanice.

Reglementarea care permite accesul româno-bulgar pe piața britanică e o reglementare a Uniunii Europene, iar reținerea britanică motivată sau nemotivată față de UE e binecunoscută. În plus, românii și bulgarii vin din acea parte a Europei pe care britanicii au considerat-o, în mod tradițional, o periferie îndepărtată, primitivă și imprevizibilă. Distanța izolată a Marii Britanii exclude estul european pe care îl transformă într-o lume ostilă. Aceste trăsături psiho-istorice dau nota specială a reacției britanice.

În al doilea rînd, românii și bulgarii sînt victimele unei situații create de noua morală publică engleză și, în genere, occidentală. Cîmpul contestației, criticii și respingerii s-a îngustat foarte mult. Nimeni și nimic nu mai poate fi certat, refuzat sau descris în culori tari. Orice ieșire de acest gen e amendată rapid sub acuzația de rasism, anti-ageism, anti-feminism, șovinism sau orice altă nouă etichetă-gardian a corectitudinii politice. Românii și bulgarii nu au noroc. Spre ghinionul lor, românii și bulgarii sînt europeni, albi și trăiesc în țari, măcar teoretic, democratice. Celelalte variante și culoare fiind blocate, românii și bulgarii devin ținte perfecte. Despre ei se poate spune și îndrăzni aproape orice, fără riscul vreunei sancțiuni. Adevărul trist e că despre români și bulgari s-a spus aproape orice, dar nimeni nu s-a ales cu eticheta de rasist care însoțește automat orice cuvințel în ne