Un american de origine coreeană a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în Coreea de Nord, pentru "acte ostile" faţă de regimul stalinist, a anunţat agenţia oficială KCNA, pe fondul unor puternice tensiuni diplomatice şi militare în peninsula coreeană.
Bărbatul a fost arestat pe 3 noiembrie deşi deţinea viză turistică. Potrivit presei sud-coreene, acest american de origine coreeană, în vârstă de 44 de ani, din conducerea unui tur-operator, călătorea împreună cu mai mulţi turişti, dintre care unul avea asupra un hard disk de calculator ce conţinea presupuse date sensibile.
"Curtea Supremă l-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru această infracţiune", a anunţat KCNA, principalul canal de difuzare a propagandei nord-coreene, fără să precizeze acuzaţiile formulate împotriva sa.
Agenţia a scris sâmbătă că acesta a "mărturisit infracţiuni de întreţinere a animozităţii împotriva Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC) şi tentativă de răsturnare" a regimului. "Acuzaţiile (reţinute împotriva sa) au fost susţinute cu probe", potrivit agenţiei.
Agenţia a scris sâmbătă că acesta a "mărturisit infracţiuni de întreţinere a animozităţii împotriva Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC) şi tentativă de răsturnare" a regimului. "Acuzaţiile (reţinute împotriva sa) au fost susţinute cu probe", potrivit agenţiei. Washingtonul a cerut eliberarea sa imediată.
Un american de origine coreeană a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în Coreea de Nord, pentru "acte ostile" faţă de regimul stalinist, a anunţat agenţia oficială KCNA, pe fondul unor puternice tensiuni diplomatice şi militare în peninsula coreeană.
Bărbatul a fost arestat pe 3 noiembrie deşi deţinea viză turistică. Potrivit presei sud-coreene, acest american de origine coreeană, în vârstă de 44 de ani, din conducerea unui tur-operator, călătorea împreună cu mai