Ședința legislativului de la Chișinău, Ziua mondială a presei, ministrul ucrainean al energiei în vizită la Bruxelles.
Parlamentul de la Chișinău se va reuni astăzi în ședință după amânarea celei de joi, la cererea fracțiunii PCRM. Comuniștii propun între altele să se aleagă un nou președinte al parlamentului în locul liberal-democratei Liliana Palihovici, care ocupă interimar funcția de șef al legislativului.
În lume este marcată astăzi Ziua Libertății Presei. Anticipând evenimentul, organizația Freedom House din Statele Unite a spus miercuri într-un raport anual că libertatea presei la scară globală a fost în declin anul trecut, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani.
La Chișinău, mai multe asociații ale jurnaliștilor lansează o suită de manifestări cu genericul „Zilele Libertăţii Presei”. Ele vor debuta dimineață cu o întâlnire a activiștilor pentru libertatea presei cu deputații comisiei parlamentare pentru mass-media.
O echipă de preoți moldoveni conduși de mitropolitul Moldovei, Vladimir pleacă astăzi pe calea aerului în Israel pentru a aduce Focul Haric.
Ministrul ucrainean al energiei, Eduard Stavițkii vizitează astăzi Bruxelles-ul pentru a participa la o masă rotundă prezidată împreună cu Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie.