Scris de Leo Sfara - Arădenii au obţinut trei puncte facile (3-0), oaspeţii nefiind o sperietoare, iar faptul că nu au mai câştigat de anul trecut în deplasare nu a părut o surpriză.
ARAD. FC Argeş s-s prezentat foarte slab la meciul din această seară, de la Arad, contra UTA-ei. Amadio a fost întrebuinţat de prea puţine ori pentru ca UTA să nu poată câştiga partida. A fost, practic, „un galop de sănătate” pentru elevii antrenaţi de Adrian Falub.
După un început mai greoi de meci, UTA a punctat în min. 18, destul de simplu: Kovacevic a centrat din corner, iar Monac a reluat mingea cu capul, la colţul lung: 1-0. UTA putea să-şi mărească avantajul în min. 36, când Mărginean a tras, de la mare distanţă, dar mingea a lovit transversala. Totuşi, în chiar ultimul minut al primului mitan, s-a făcut 2-0: Feussi a centrat de pe dreapta, iar vulpoiul Voiculeţ a trimis mingea cu capul în poartă.
După odihnă, scenariul a fost cam acelaşi, oaspeţii având o posesie mai bună. Pentru ei totul s-a năruit în min. 67, când Dosso a dus scorul la 3-0, după o centrare perfectă a lui Monac. Până la final, nu s-a mai întâmplat mare lucru, Amadio intervenind salvator de-abia în prelungiri, la o lovitură liberă executată periculos de Popa.
Aşa s-a terminat un meci în care UTA a fost echipa mai bună şi nu putea rata victoria, având în faţă un adversar care s-a mulţumit să aibe doar câteva perioade de posesie mai bună în timpul partidei. A fost mult prea puţin.UTA – FC Argeş 3-0 (2-0)
Stadion Francisc Neuman, teren bun, timp excelnt pentru fotbal, spectatori 1000. Au marcat: Monac – min. 18, Vociuleţ – min. 45, Dosso – min. 67.
UTA: Amadio – Ene, Supic, Siminic – Feussi, Mărginean, Kovacevic (min. 62 – Chindriş), Neagu – Monac, Voiculeţ (min. 64 – Dosso), Bârză (min. 76 – Oară). FC Argeş: Croitoru – Briceag, Vişa, Moise, Petrovic (min. 83 – Drăgan) – Popa, Cârstoiu,