Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a retras Lordul. Jean Pădureanu a spus adio fotbalului, după 49 de ani

Publicat in Romania TV, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc, s-a retras din activitate, momentul fiind marcat prin o festivitate ce a avut loc înainte de meciul Gloria Bistriţa - Dinamo (scor 1-2), din etapa 29-a a Ligii I.

Jean Pădureanu a fost numit în 1964 vicepreşedinte la Gloria Bistriţa, iar în 1995 a ajuns preşedinte, funcţie în care a rămas până în acest sezon. A promovat Gloria în prima divizie în 1990 şi se poate lăuda că timp de 23 de ani a condus singura echipă care nu a retrogradat sportiv niciodată, alături de Steaua şi Dinamo.

Festivitatea retragerii din activitate a lui Jean Pădureanu a început cu aproximativ 40 de minute înainte de startul meciului cu Dinamo, la stadionul din Bistriţa care poartă numele preşedintelui Jean Pădureanu. Potrivit agenţiei Mediafax, la eveniment, alături de Pădureanu s-au aflat, pe gazonul arenei din Bistriţa, vicepreşedintele LPF şi observatorul partidei, Alexandru Boc, preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, prefectul judeţului Ioan Ţintean, precum şi noul şef al clubului, administratorul special Alexandru Hatfaludi.

Primarul Ovidiu Creţu i-a oferit lui Pădureanu o diplomă de mari dimensiuni, preşedintele CJ i-a dat o plachetă, prefectul o diplomă de excelenţă, iar Constantin Anghelache un premiu de excelenţă şi un buchet de trandafiri albi şi roşii. De asemenea, Alexandru Boc i-a înmânat lui Jean Pădureanu un trofeu din partea LPF. Fiecare a ţinut un scurt discurs, mulţumindu-i lui Pădureanu pentru realizările înregistrate de-a lungul anilor şi urându-i sănătate şi viaţă lungă.

Ultimul care a vorbit a fost Jean Pădureanu, care a spus că este foarte emoţionat. La rândul său, el le-a mulţumit suporterilor bistriţeni şi iubitorilor fotbalului din întreaga ţară care au apreciat lucrurile bune pe care

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 50 minute
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum o ora
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 2 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum o ora
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum o ora
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 54 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°