Anul 1947. Asemenea tuturor ţărilor din Est invadate de Cuceritorul sovietic, România se îndreaptă, cu toate pînzele umflate de Crivăţul moscovit, către dictatura stalinistă: Naţionalizarea, colectivizarea, arestările şi închisorile fără alt motiv decît nevoia de a ilustra teza continuei ascuţiri a luptei de clasă, dosarul de cadre, coborîrea culturii la ipostaza de slujnică a Propangdei.

Toate acestea se pregăteau deja în anul de graţie 1947, ultimul înaintea Îngheţului: arestarea fruntaşilor PNŢ, Reforma monetară, cotele obligatorii, asaltul asupra Justiţiei.

Ştiind ce se pregătea în alambicurile Istoriei, ne-am aştepta ca, în 1947, românii să umble de colo pînă colo gravi, severi, cerniţi, cu priviri posomorîte, pregătindu-se sufleteşte pentru Marea Încercare.

Nici vorbă de aşa ceva.

Citind pentru Istoria literaturii proletcultiste presa vremii, am rămas surprins să descopăr, reliefate cu deosebit talent de scriitori şi publicişti, secvenţe dezvăluind o lume veselă, care ştia să petreacă pe rupte.

O tabletă, „Faună“, apărută în România liberă din 7 aprilie 1947, e un document plin de culoare asupra snobismului bucureştean din primăvara lui 1947:

„Printre altele se observă în ultima vreme, în fauna bulevardieră, o specie nouă de indivizi care practică frenetic eleganţa vestimentară cu note excentrice. Nu e vorba de forma mai veche de malagambism, ci de un aspect inedit… Bărbaţii au pantofi din piele fie de balenă, girafă sau alt exemplar zoologic din mări sau de peste mări: cu tălpile groase din roată de automobil. Umblă uneori cu pălăriuţe în coasta cărora flutură o pană de păun, de cocoş de munte sau de gîscă domestică. Dar partea mai interesantă o constituie mănuşile. Unii şi-au introdus labele în mănuşi subţiri de antilopă, al căror capăt trece şi peste marginea mînecii, ca la muşchetarii secolului XV. Alţii le păstrează în buzuna