Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răspunsul senatorului Marian la propunerea deputatei Vass: Nu am vreme de pierdut cu papagali sau papagaliţe

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 3 mai 2013 ·

Solicitând senatorului Valer Marian un răspuns referitor la propunerea făcută alaltăieri, într-o conferinţă de presă, de deputatul PDL Andreea Paul Vass privind înfiinţarea în jurul ei a unui grup de lucru al parlamentarilor sătmăreni, care să se întâlnească în zilele de marţi (trei ceasuri rele) în biroul său din Parlament, acesta ne-a declarat următoarele: “Cred că stimabila şi inefabila deputată Vass mă şi ne confundă cu “dragă Stolo” (Theodor Stolojan) şi cu “dragă Emiluş” (Emil Boc), cărora le-a fost mare consilier pe probleme economice timp de vreo şapte ani, perioadă în care au făcut multe lucruri în grup şi în care cea mai mare realizare a lor a fost umilirea şi sărăcirea românilor, prin tăierea salariilor, pensiilor, a ajutoarelor pentru mame şi pentru persoane cu handicap şi prin desfiinţarea a sute de mii de locuri de muncă.

Aşa că deputata Vass ar trebui să aibă minima decenţă să mai tacă şi să nu facă, după câteva luni de opoziţie, atâta circ în Parlament şi la televizor pe aceste teme. Personal, sunt adeptul lucrului în sine şi mai ales a lucrului făcut şi bine făcut. Întotdeauna mi-am drămuit bine timpul şi nu mi-am pierdut vremea cu papagali sau papagaliţe.

Dacă tot vine la Satu Mare din Crăciun în Paşte de când este deputată, o îndemn să comunice opiniei publice câţi sătmăreni şi îndeosebi oşeni a primit în audienţă şi ce probleme concrete a rezolvat. Poate ne spune dacă măcar de Crăciun şi de Paşte a ajutat vreo familie nevoiaşă din judeţul nostru, având în vedere că este o persoană foarte voluntară şi bogată, iar soţul său este multimilionar. Profitând de ocazie, o sfătuiesc să fie mai grijulie cu avocăţeii din jurul ei, pentru că s-ar putea ca, după ce vor mai creşte, să o muşte nu numai de mână”.

Szasz Lorand

Solicitând senatorului Valer Marian un răspuns referitor la propunerea făcută alaltăieri, într-o con

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 55 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°