ÎNVIEREA DOMNULUI -TEMELIA CREDINŢEI ŞI BUCURIEI CREŞTINE
Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei -2013- N I F O N PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR CREDINCIOŞILOR DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI, HAR, PACE ŞI AJUTOR
DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE ŞI
PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂŢIŞARE
HRISTOS A ÎNVIAT!
“Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că, iată, a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea.”
Iubiţii mei fii sufleteşti, slujitori ai altarelor străbune şi binecredincioşi creştini,
Chemarea aceasta mântuitoare răsună astăzi în întreaga creştinătate, pentru că Învierea Domnului nostru lisus Hristos este “piatra din capul unghiului” (Matei 21, 42), pe care s-a întemeiat aşezământul spiritual al credinţei noastre – Biserica. Învierea Domnului este chezăşia învierii noastre şi speranţa mântuitoare în dragostea lui Dumnezeu, Care, prin Mântuitorul nostru lisus Hristos, ne-a izbăvit de lanţurile în care era ţinută firea omenească. El ne-a adus, prin răscumpărarea Sa, în comuniunea frăţească a îngerilor şi sfinţilor, care strălucesc, ca nişte stele, pe firmamentul duhovnicesc al Sfintei noastre Biserici şi se roagă pentru noi.
Sfânta Înviere a lui Hristos este, însă, cetatea care stă pe vârful muntelui şi, astfel, aflându-se între cer şi pământ, stă de strajă, fiind o ţintă pentru cei ce năzuiesc spre mântuire. Sfântul şi Marele Post reprezintă acest munte, pe care urcându-l, credincioşii ajung la lumina şi bucuria Învierii. Unii s-au străduit, poate, mai mult, alţii mai puţin, însă astăzi, în această sfântă zi, toţi suntem chemaţi să ne bucurăm deopotrivă, prin cuvintele, insuflate de Duhul Sfânt, ale Sfântului loan Gură de Aur, care zice:
“De este cineva creştin bun şi iubi