Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falub: „Poți pierde orice, dar nu onoarea și demnitatea”

Publicat in Glasul Aradului, vineri 3 mai 2013 ·

După înfrângerea de la Râmnicu Vâlcea, „Bătrâna Doamnă” mai poate intra doar printr-o minune în calculele promovării. De fapt, Adrian Falub preferă să fie realist, spunând că ar trebui să se vorbească deja despre alt obiectiv în Calea Aurel Vlaicu și nu neapărat despre unul fotbalistic. Antrenorul „textiliștilor” face apel la caracterul fotbaliștilor săi, pe care – altfel – nu dorește să-i evalueze decât la finalul stagiunii. De menționat că discuția cu antrenorul UTA-ei am purtat-o înainte de partida de aseară, cu FC Argeș.

- Domnule Falub, la finalul meciului de la Râmnicu Vâlcea ați spus că nu ați dori să vorbiți prea mult la cald, ci doar după o analiză la rece a situației și după o discuție față în față cu jucătorii. Ce ne puteți spune la două zile după partida ce a pus capăt speran­țelor de promovare ale UTA-ei?

- La meciul de la Râmnicu Vâlcea, dar și la celelalte partide pierdute în deplasare anul acesta am dat prea puțin din punct de vedere al atitudinii. Dincolo de aspectele tehnico-tactice, care sunt importante și ele, puteam să câștigăm ultima partidă, dar și celelalte prin două atuuri: o stare bună mentală și o organizare superioară în teren. În tur, cu ocazia acelei serii pozitive, am fost superiori altor echipe la aceste asprecte. Am luat goluri foarte puține și am marcat cât a fost nevoie pentru a obține puncte importante. La Mioveni, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea nu s-a mai întâmplat asta.

- Au spus jucătorii ceva în apărarea lor?

- Nu, nimic, dar acum știiți cum este treaba. Viața merge înainte, UTA merge înainte, cu jucătorii de astăzi, cu antrenorii de astăzi și cu cei care vor veni de mâine, poate. Dar, jucătorii mari sunt și caractere mari. Dacă nu-ți dorești cu adevărat mult și te mulțumești cu puțin, atunci cauți vinovați în altă parte.

- Să înțelegem că sunteți convins că se putea mai mult…

- De fapt, as

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 49 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 33 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 49 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 40 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°