Primarul a ignorat consemnul de sobrietate dat de la partid și a făcut bâlci de 1 Mai
Întrucât defilările pe podium nu mai sunt o provocare, iar bungee-jumping- ul nu-l mai impresionează, primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a apucat de muzică.
Aşa se face că acesta a înregistrat, alături de Loredana, imnul staţiunii Mamaia. Intitulată „Viva la noche, viva loca Mamaia”, producţia politico-artistică s-a lansat miercuri noaptea, în clubul nepotului lui Gigi Becali din nordul staţiunii.
Face cinste salvamarul
Mazăre a sfidat consemnul de la partid, care cerea ca pesediştii să nu dea chermeze de 1 Mai, ci să facă fapte bune. În timp ce colegii săi - inclusiv Victor Ponta - se afişau de zor prin centre de bătrâni, la tranşat de cozonaci sau plantat de pomişori, primarul Constanţei a organizat petreceri şi şi-a încheiat ziua la club.
Din decor au făcut parte animatoare, manechine, salvamariţe, senatorul PSD Nicolae Moga, chiar şi ministrul Eugen Teodorovici de la Fonduri Europene, hotelieri şi directori puşi de PSD.
Mazăre, iniţial într-un costum pestriţ specific lui, şi ulterior în budigăi de salvamar şef, şi Loredana, într-o rochie albă vaporoasă, au fost vedetele serii.
Prezentatorul a anunţat-o pe „Loredanaaa care vine împreună cu dansatorii ei şi cu Alex Velea şi cu Cabroon!”. L-a uitat pe... Mazăre. Acesta şi-a făcut intrarea pe la minutul 1,25 al hitului, însoţit de salvamariţele în costume dungate roşu cu galben şi pălării galbene. Cum s-a dat în spectacol Radu Mazăre, în budigăi, lângă Loredana Groza | GALERIE FOTO + VIDEO
„Să înceapă carnavalul, face cinste salvamarul”, atât a avut de spus salvamarul- şef, care privea lumea prin nişte ochelari de soare cu rame roşii. În rest, a dansat alături de Loredana şi de salvamariţe. S-a descurcat destul de bine, având în vedere că îşi repetase „intervenţia artistică” timp de peste 1