IAȘI. Doi administratori ai aceleiași societăți comerciale au fost pedepsiți de judecători, după ce au fost acuzați că „au uitat“ să-și achite dările către stat.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași i-au condamnat pe Mirela Sandu și pe Gabriel Zaharia la plata unei amenzi penale de câte 700 de lei, cu suspendare, pentru reținere și nevirare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat inculpații, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Mimi Style SRL, să achite suma de 9.596 de lei, reprezentând accesorii la contribuțiile cu caracter de stopaj la sursă neplătite la termen, precum și la plata dobânzilor.