Pe 8 aprilie, postul nostru de televiziune iniția campania “Litoral Tv învie speranța” și vă aducea în atenție cazurile a 5 familii cu povești triste de viață. Încă din primele zile, dramele prin care au trecut aceşti oameni au impresionat sute de persoane, care au sosit la sediul postului nostru de televiziune încărcate cu donaţii. Fiecare a contribuit cu ce a putut: haine, rechizite, jucării, produse de igienă sau alimente. Dar din dar se face rai, așa că în mai puțin de o lună s-au strâns cantități impresionante de daruri. Sensibilizați de situațiile dificile cu care se confruntă membrii celor 5 familii, campaniei noastre s-au alăturat și societățile comerciale Kaufland, Carrefour și Selgros, dar și Avicola Corbu Năvodari, societatea Argus, Dobre și Fiii, Casa Brâncovenească precum și reprezentanţii societăţii Legmas. Aceștia nu au stat nicio secundă pe gânduri şi au venit în sprijinul familiilor nevoiașe. Așadar, după o lună de la debutul campaniei, chiar în Vinerea Mare, o echipă Litoral Tv, alături de câțiva dintre reprezentanții societăților comerciale, au ajuns în casele acestora încărcați cu de toate. Prima oprire a fost în Năvodari, la familia Liahu. După ce tatăl i-a părăsit, cei trei copii, Leo, Alexandru și Lăcrămioara s-au lovit mult prea devreme de greutățile vieții și, implicit, s-au maturizat timpuriu. Îmbrăcămintea, jucăriile, rechizitele școlare au devenit un lux pentru mama lor, Rodica Liahu, care face eforturi considerabile să drămuiască puținii bănuți de la o lună la alta pentru a avea ce le pune copiilor pe masă. Vineri, cu sprijinul dumnevoastră, în casa familiei Liahu a reînviat speranța! Zâmbetul a reapărut pe chipurile lor. Pe lângă preparate din carne, cozonaci, ouă, lapte, ulei și tradiționalul miel de Paște, membrii familiei au primit și jucării, îmbrăcăminte și produse de igienă și de curățare. Așa cum era de așteptat, copiii au fost ce