Drumul cel mai scurt către inima turiştilor îl reprezintă frumuseţile naturii. Iar România are, slavă Domnului, destule! Când începe sezonul, toate pot fi văzute la mare. Planuri peste planuri, strategii guvernamentale, ministere şi autorităţi, investiţii şi campanii de promovare. Turismul ar putea fi colacul de salvare al unei economii româneşti bazate pe servicii şi aproape deloc pe producţie.
Mai pragmatic, primarul Constanţei a venit deja cu o idee. „Avem cele mai frumoase fete. De ce să nu ne mândrim cu ele?“, a spus Radu Mazăre, principalul animator al litoralului românesc. Primarul şi-a asumat, cu avantaje şi cu riscuri, rolul de promotor al distracţiei de la Marea Neagră. S-a costumat în fel şi chip, apare pe la emisiunile mondene, cântă, dansează şi vorbeşte deschis despre preferinţele sale amoroase.
„Ştiţi cât costă o astfel de promovare pe la televiziuni? Pe mine mă cheamă toţi!“, spune de fiecare dată primarul Constanţei, căruia îi place teribil postura de VIP monden.
Înconjurat în permanenţă de fete, manechine, fotomodele, liceene, minore şi majore, Mazăre este cel care a deschis larg uşa distracţiei libertine de pe litoral, în mod oficial.
„Nouă ne trebuie turişti bogaţi, ruşi, arabi, care să cheltuie aici. Nu ne trebuie pensionari care nu scot un leu din buzunar pentru că au totul plătit dinainte. Iar dacă omul se simte bine aici, este mai darnic“, şi-a făcut calculul primarul.
Alaiul de la Fashion TV îl însoţeşte în permanenţă pe durata sezonului turistic. Cu manechinele având „buletinul la slip“ a mers primarul Constanţei la votare anul trecut, la Mamaia.
Procurorii au anchetat descinderea lui Mazăre cu votantele aduse din toată ţara la secţia electorală de la Cazino Mamaia, dar nu au reuşit incriminarea lui, pentru nişte declaraţii spuse în şlapi: „Le-am încolonat şi le-am adus