Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbal, juniori 4: Eurozonalul RO6 şi-a stabilit semifinalistele

Publicat in TurdaNews, vineri 3 mai 2013 ·

Potaissa Turda, "U" Transilvania Cluj Napoca, AH Minaur Baia Mare și Extrem Baia Mare sunt calificate la turneul semifinal, care se va disputa în perioada 17-19 mai 2013.

În cea de-a doua zi a Euro Zonalului RO 6, disputată azi, în organizarea clubului ACS Potaissa, s-au înregistrat rezultatele:

ACS Potaissa Turda – LPS Cluj 30 – 11 (15-4)

Echipa turdeană a deschis ,,balul,, zilei de vineri în compania celor de la LPS Cluj, echipă care sub nici o formă nu putea pune probleme echipei pregătite de Aurel Oroian. Gazdele turneului au plecat din start favorite în acest joc, pe care l-au controlat de la un capăt la altul. Turdenii au înscris număr de goluri egale în fiecare repriză (câte 15), pe când clujenii în prima parte au punctat numai de 4 ori, iar în partea secundă de 7 ori. În acest joc, Aurel Oroian a folosit mai mult jucătorii care în celelalte partide au evoluat mai puțin.

Potaissa Turda: Alex Sărmășan, Daniel Pălăcean – portari

Rareș Popa, Paul Roman (câte 5 goluri), Tamas Kiss, Tudor Bugnar (câte 4), Alex Ghivil, Daniel Pop (câte 3), Robert Schlanger, Tudor Rus (câte 2), Andrei Isac, Sergiu Suciu, (câte 1)

LPS: Darius Ciorea, Dănuț Boca – portari

Raul Pop (5 goluri), Răzvan Boldi (4), Ciprian Macrinici, David Kovacs (câte1)

AH Minaur Baia Mare – CS Dinamic Marghita 32 – 1 (14-1)

Mult mai experimentata și mai omogenă echipă ca celor de la Academia de Handbal Minaur a avut o misiune extrem de ușoară în fața unei echipe din Marghita, care face handbal de câteva luni de zile. Elevii cuplului Maria și Victor Pașca Pop au exersat foarte multe scheme de joc în această partidă, unele ieşindu-le, iar altele mai puțin. Echipa din Marghita, după cum vă spuneam, formează un grup de numai câteva luni de zile, așa că are scuze pentru scorul înregistrat pe tabelă la finalul jocului. Mai mult decât atât, profes

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 40 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 29 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°