Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, recordmena Europei la transplanturi în 2013

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 3 mai 2013 ·

De la începutul anului şi până la data de 1 mai, în România s-a realizat un număr record de transplanturi, ţara noastră înregistrând cea mai mare creştere din Europa în această privinţă. Peste 50 de transplanturi cu organe de la donatori în moarte cerebrală au fost realizate în România în 2013, în condiţiile în care în tot anul 2012 au existat 65 de astfel de intervenţii. Totodată, în dreptul medicilor români se mai poate trece o premieră: 17 operaţii de transplant realizate în total, în 24 de ore, în trei centre din ţară.

"Relevant este numărul recoltărilor de la donatori în moarte cerebrală, care, de la 65 în tot anul 2012, este anul acesta, în perioada 1 ianuarie - 1 mai, deja de 51. Pe fondul acestei creşteri a numărului de donatori în moarte cerebrală, în România au avut loc o serie de premiere: opt transplanturi de rinichi în 24 de ore la Cluj, cinci transplanturi de ficat în 24 de ore la Bucureşti, patru transplanturi de cornee în 24 de ore la Bucureşti", a declarant, pentru Mediafax, medicul Victor Zota, coordonator în Programul Naţional de Transplant.

"Totodată, 32 de noi spitale au fost implicate în 2013 în acest program, după nominalizarea coordonatorilor de transplant şi a responsabililor cu identificarea şi menţinerea donatorilor în moarte cerebrală", a mai spus Zota. Centre noi au apărut la Deva, Constanţa, Brăila, Botoşani, Vaslui, Tulcea şi spitale precum Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul Elias din Capitală.

Medicul Victor Zota a mai precizat că peste 2.500 de români trăiesc datorită transplantului, iar alte câteva mii sunt pe lista de aşteptare. Numărul transplanturilor efectuate în România a crescut de la 0,5 la un milion de locuitori în 1999, la patru la un milion de locuitori în 2011, media europeană fiind însă de 15 la un milion de locuitori.

De la începutul anului şi până la data de 1 mai, în România s-a realiz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 23 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 52 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 23 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 37 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 35 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°