Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul, Capitala vinului, în iunie

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 mai 2013 ·

România va organiza în iunie congresul OIV la București. Evenimentul costă jumătate de milion de euro și reunește specialiști din 44 de țări

România este pentru a doua oară gazda celei mai importante manifestări tehnicoştiinţifice a Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), la 45 de ani de la primul eveniment de acest gen organizat de ţara noastră. Chiar dacă acum nu mai avem un preşedinte la conducerea organizaţiei - academicianul Gherasim Constantinescu este singurul român care a deţinut această funcţie -, aşa cum se întâmpla în 1968, congresul din iunie nu poate să ne aducă decât lucruri bune.

‚‚Ne ajută ca imagine, pentru că avem ocazia să aducem elita mondială a vinului în România’’, spune Valeriu V. Cotea, preşedintele comisiei de oenologie a OIV. Producătorii români au la dispoziţie o săptămână să demonstreze că se fac vinuri bune şi la noi, pentru că sunt destui încă în afară care nu au auzit de vinurile româneşti, afirmă Cotea.

Bani de la Guvern

Congresul de la Bucureşti este organizat de Ministerul Agriculturii prin intermediul Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV). Costurile manifestării sunt estimate la peste 450.000 euro, afirmă Ştefan Duşa, directorul general al organizaţiei, care susţine că Guvernul a acreditat Ministerul Agriculturii să lanseze invitaţia pentru acest eveniment. Pe lângă cele trei zile efective de lucrări, care vor avea loc la Palatul Parlamentului, vor fi organizate vizite în mai multe podgorii (la Murfatlar, Dealu Mare, Drăgăşani şi Jidvei), dar şi la Peleş sau Cramele Rhein.

Lupta pentru conducere

La Bucureşti va fi ales şi noul director general al OIV. Lupta se va da între reprezentanţii Germaniei şi Franţei, două mari puteri pe piaţa vinului.

România organizează pentru a doua oară un congres OIV la Bucureşti. Primul a avut loc acum 45 de ani

Locul cinci în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 33 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum 45 minute
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 3 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum 2 ore
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°