Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie

Publicat in Capital, vineri 3 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta a susţinut, vineri, la Constanţa, că s-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, iar una dintre investiţiile importante ar putea fi făcută la rafinăria de la Năvodari.

Întrebat spre ce domeniu urmează să fie direcţionată prima transă din datoria Rompetrol de 200 de milioane de euro premierul a arătat că a fost formată o echipă de negociere şi cel mai important lucru este că ''s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane (n.r euro) pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu''.

''Cu Rompetrol avem un litigiu de foarte mulţi ani, un litigiu în care nimeni din partea română nu a avut curaj să ia decizii. Să negocieze şi să ia o decizie. În ceea ce mă priveşte, cu mandatul pe care mi l-am asumat, acela de a rezolva tot ce nu s-a rezolvat în ultimii 10 sau 20 de ani, am format o echipă de negociere, s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu, ştiţi că noi avem procese în instanţă între statul român şi Rompetrol, dar mai important decât cei 200 de milioane este obligaţia celor de la KazMunayGaz de a face un fond de investiţii de un miliard în România. Prima investiţie importantă cred că se va face tocmai în actuala rafinărie şi mai departe în terminalul de la Năvodari, de la Midia, un miliard, dincolo de 200 de milioane pentru buget. Un miliard care se investeşte în România este un lucru foarte bun şi la fel voi face pentru toate celelalte companii, care vor să investească în România'', a explicat premierul.

Victor Ponta declara, la 13 februarie, că dacă nu se va ajunge la o înţelegere între statul român şi Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, o decizie a instanţei ar putea duce la noi repercusiuni.

'Este un proces pe rol. Luni, este noul termen. Oferta celor de la Rompetrol

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 7 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 23 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 41 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 44 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 17 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 8 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°