Elevii Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Roman au câştigat importante premii la concursul naţional de creaţie “Eternul feminin în evoluţia umanităţii”.
Concursul a avut ca scop formarea capacităţilor de a descoperi, înţelege şi recepta rolul femeii în umanitate. “Elevii participanţi au creat eseuri, poezii, reportaje şi prezentări în format power-point, prin care s-a urmărit îmbogăţirea cunoştinţelor despre marile personalităţi feminine ale României, dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă şi plăcerea de a citi. Ei au descoperit că «eternul feminin» este o permanentă sursă de geneză spirituală”, a precizat profesoara Lucica Arcana, de la LPS din Roman.
Concursul, aflat la a II-a ediţie, a fost organizat de Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” din Baia-Mare (judeţul Maramureş) şi a fost destinat atât elevilor claselor V-XII, cât şi cadrelor didactice. Lucrările LPS Roman au convins juriul. Elevii premiaţi au fost: Ovidiu Lazăr (clasa a V-a B) – premiul I, Lucian Arcana (clasa a VII-a A) – premiile I şi III, Luiza Bejan (clasa a X-a D) – premiile I şi III, Adriana Botezatu (clasa a XI-a B) – premiul II şi două premii III, Iuliana Lăcrămioara Ciocan (clasa a XI-a B) – premiul I şi III, Anca Farcaş (clasa a XII-a C) – premiul II, Adriana Adam (clasa a VIII-a C) – premiul II, Ancuţa Condurat (clasa a X-a B) – premiul III, Ana Maria Lungu (clasa a XI-a B) – premiul II, Bogdan Avram (clasa a X-a B) – premiul III, Cosmin Constantin Stroia (clasa XI-a B) – premiul III, Ionela Condurat (clasa a X-a B) – premiul III, Beatrice Lucaci (clasa a IX-a) – premiul III. Bibliotecarul LPS Roman, profesoara Lucica Arcana, a câştigat premiul I şi premiul II. În proiect au fost implicate profesoarele Carmen Diaconu, Lidia Gârbea, Alina Minuţ, Liliana Eva şi Lucia Bejan.
Elevii Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Roman au câştigat importante premii la